Sănătatea orodentară şi politicile de sănătate europene

Cheltuielile pentru sănătate, în toate domeniile ei, inclusiv stomatologia, în ţările Uniunii Europene, variază în limite largi şi sunt, în general (dar nu în întregime) racordate la indicatorii măsuraţi prin intermediul PNB (produsul naţional brut) sau alţi indicatori de creştere economică. Există excepţii majore ale acestei reguli, cum ar fi de exemplu Danemarca sau Luxemburg, care deşi au indicatori de creştere economică foarte mari, totuşi alocă pentru sănătate mai puţin de 7,26%, care este media cheltuielilor pentru sănătate în UE. Pe de altă parte, în Slovenia se cheltuieşte mult pentru sănătate comparativ cu indicii economici relativ scăzuţi.



O comparare a cheltuielilor generale pentru sănătate cu cheltuielile raportate pentru sănătatea orodentară este foarte dificil de realizat, deoarece interpretarea datelor privind cheltuielile stricte legate de domeniul orodentar variază semnificativ, în statele UE: unele ţări au furnizat numai date privind cheltuielile publice, fără a le include pe cele private.





În figura 1 este reprezentată grafic situaţia cheltuielilor alocate pentru sănătate de către statele UE, în anul 2002.







Se observă că România este situată pe penultimul loc, cu numai 3,5% din PNB alocate pentru sănătate. Pe primul loc se află Germania, cu peste 10%, urmată de Franţa, Norvegia, Olanda, Belgia, Elveţia, chiar Slovenia, fost stat socialist, care alocă mai mult de 8% din PNB pentru sănătate.

Un parametru de evaluare a cheltuielilor pentru sănătate în ţările UE este reprezentat de raportul medici dentişti/populaţie. Însă şi aici trebuie ţinut cont de faptul că statele cu un efectiv mare de personal auxiliar au în general o cerere scăzută de medici dentişti pentru populaţie. Pe de altă parte este adevărat că medicii dentişti care lucrează singuri, fără asistenţi, nu au posibilitatea fizică de a acoperi, prin servicii, un număr mare de pacienţi.



Populaţia europeană înregistrată în anul 2003 era de aproximativ 489 milioane locuitori. Asociaţiile dentare au raportat existenţa unui număr de aproximativ 314.000 medicvi dentişti activi, ceea ce a condus la un raport mediu dentişti/populaţie de 1/1,556. După cum se observă în figura 2, există variaţii semnificative faţă de această medie, în statele UE.






În toate ţările UE îngrijirile de sănătate orodentară sunt disponibile în practica privată. Deşi a primi îngrijiri de sănătate este un drept constituţional în unele ţări şi un principiu declarat în altele, totuşi acest drept este rareori garantat de stat. Pentru majoritate apopulaţiei europene, accesul la îngrijirile de sănătate orodentară este determinat de:
- proximitatea geografică a practicienilor dentari privaţi;
- nivelul taxelor percepute pentru diferite tratamente;
- accesul unor grupuri populaţionale particulare (ex. copiii) la servicii speciale.





Acolo unde guvernele sau alte agenţii oferă asistenţă financiară sau furnizează direct servicii de sănătate orodentară, pentru grupuri populaţionale speciale care în alte condiţii nu ar beneficia de astfel de servicii, există întotdeauna un pachet standard, limitat, de îngrijiri ce pot fi acoperite. Pachetele standard constau de multe ori numai în tratamente conservative de bază (examinare, plombe), exodonţie şi unele îngrijiri preventive; dar în general exclud toate tratamentele complexe şi în multe ţări, exclud chiar tratamentele de urgenţă în caz de accidente. Există dovezi că în unele ţări conţinutul pachetului standard de servicii a fost chiar redus după anul 2000, cu o scădere consecutivă a coplăţii din partea guvernului.