MANAGEMENTUL CARIEREI

Motto:
“Succesul constă în utilizarea la maximum a abilităţilor pe care le ai” (Zig Ziglar, manager de succes şi autor american, n.1926)



În mediul economic actual, educaţia devine din ce în ce mai importantă pentru succesul în carieră. Pentru a-şi menţine competitivitatea, indivizii trebuie să investească continuu în dezvoltarea propriei cariere. Întotdeauna cei care prezintă experienţă de muncă, pregătire specializată sau studii superioare (postuniversitare) sunt avantajaţi în competiţia pentru obţinerea unei slujbe. În consecinţă, combinaţia între educaţie şi experienţă are un rol decisiv în capacitatea unui individ de a fi competitiv. Până nu demult, educaţia preceda experienţa practică. Astăzi, popularitatea completrii educaţiei cu experienţa practică este în continuă creştere.
Gestionarea cu succes a carierei este exclusiv responsabilitatea fiecăruia. Managementul carierei implică alegeri între diferite traiectorii şi aspecte ale stilului de viaţă.


Alegerea profesiei

Tiparele din trecut se repetă în viaţa noastră. S-a afirmat de multe ori că, dacă nu studiem istoria, suntem odândiţi să o repetăm. În consecinţă, dacă nu încercăm să înţelegem şi să învăţăm din evenimentele şi modelele istorice, vom rămâne împotmoliţi în acestea. Totuşi, dacă ne înţelegem istoria, vom putea obţine un profit imens din reactualizarea acestor teme în viaţa noastră profesională şi personală. Cunoaşterea şi înţelegerea faptelor legate de experienţele predecesorilor, ne permit autocunoaşterea individuală şi înţelegerea traiectoriei propriei cariere.
Factorii care influenţează alegerea carierei şi tiparul profesional sunt:
- Ocupaţia şi veniturile părinţilor
- Alţi factori legaţi de familie (rude, dimensiunea şi stabilitatea familiei, fundalul religios şi etnic)
- Prietenii (anturajul) şi familiile lor
- Profesorii şi şcoala
- Activităţile şi apartenenţa la cluburi şi/sau grupuri extraşcolare
- Voluntariatul, slujbele de vară sau de tip part-time; alte experienţe de muncă (angajare)
- Mentorii şi modelele profesionale
- Media

Identificarea surselor potenţiale ale influenţării este foarte importantă. Totuşi, recunoaşterea implicaţiilor tematicii de dezvoltare ce apare din propria experienţă şi din evenimentele critice, necesită o analiză mult mai sofisticată.
În SUA există instituţii de consiliere în carieră, care ajută tinerii să-şi recunoască abilităţile, să-şi identifice nevoile şi să aleagă calea cea mai adecvată către reuşita profesională. În general, acestea se bazează pe cultivarea introspecţiei şi pe aplicarea unor chestionare, care să ajute la stabilirea unor scopuri fundamentale, de la care să se formuleze ulterior obiectivele necesare.

Crearea unui sistem de orientare profesională în ţara noastră în conformitate cu cerinţele pieţei muncii şi practica mondială în acest domeniu ar permite personalităţii să se autodetermine în posibilităţile sale profesionale pentru integrarea în activitatea de producţie utilă, va contribui la repartizarea optimă a resurselor umane, sporirea competitivităţii absolvenţilor pe piaţa forţei de muncă, creşterea competenţei profesionale şi ridicarea productivităţii muncii etc.
Esenţa naturii umane constă în capacitatea de a alege, de a lua decizii, de a activa. În acest context se poate aminti afirmaţia psihologului rus I.Con despre alegerea profesiei care este, de fapt, alegerea vieţii, căci “de ce anume şi cum ai ales, va depinde cum va fi viaţa de mai departe”. Orientarea socială a personalităţii constă în determinarea propriei atitudini faţă de viaţă, conştientizarea legăturilor indisolubile între personalitate şi societate, necesităţi şi condiţiile de satisfacere a lor; este elaborarea anumitor poziţii de viaţă conform cu cerinţele realităţii sociale. Maturizarea socială a personalităţii este legată de creşterea responsabilităţii, conştientizarea faptului că viaţa nu o poţi trăi pe „maculator”, că viitorul tău este ceea ce tu singur creezi cu propria muncă, şi deci depinde foarte mult de tine însuţi.
În funcţie de atitudinea individului faţă de viitorul său în tinereţe, când îşi detemină orientările esenţiale ale traseului vieţii sale, se poate constata nivelul lui de matuirzare socială. Numai de noi înşine, şi de măsura în care vom participa la întreaga acitivitate creativă a zilelor noastre, depinde cum va arăta viitorul.


Cariera profesională – o planificare pe termen lung

Majoritatea specialiştilor în domeniul resurselor umane sunt de părere că nu există reguli stricte şi reţete în ceea ce priveşte planificarea carierei. Totuşi, oricine îşi propune o asemenea planificare trebuie să ţină cont de câteva aspecte. Există o serie de paşi, un drum pe care fiecare persoană îl parcurge de-a lungul vieţii. În centrul atenţiei se află persoana, cu propriile aspiraţii, dorinţe, cunoştinţe, aşteptări. Cunoaşterea de sine reprezintă cea mai grea etapă, dar cea mai importantă, în planificarea carierei.
În România, rareori se discută despre planificarea carierei. De cele mai multe ori apelăm la familie sau prieteni pentru un sfat, ceea ce poate fi foarte ineficient din cauza perspectivei subiective pe care o au. Nu numai tinerii absolvenţi sunt debusolaţi în ceea ce priveste cariera, ci si persoanele care desfăşoară o activitate profesională de mulţi ani. A avea un loc de muncă nu înseamnă că avem şi o carieră. E foarte important să ştim unde ne vedem pe un orizont de timp foarte lung, ca să ne putem concentra demersurile în acea direcţie.
Planificarea unei cariere este un proces care necesită multă implicare; şi, cu cât începi mai devreme să-ţi analizezi posibilităţile, cu atât vei fi mai pregătit. La început trebuie să te cunoşti pe tine, să îţi orientezi înclinaţiile personale spre caracteristicile pregătirii pe care un post sau altul o cere. Trebuie să te priveşti cu realism. Apoi trebuie să înveţi tot ce trebuie să ştii despre o carieră în domeniul pe care ţi l-ai ales. Aceste informaţii pot fi obţinute de la profesori, vorbind cu o persoană care lucrează în domeniu, sau vizitând locul respectiv de muncă. Expunându-te mediului de lucru pe care ţi l-ai ales, făcând practică sau muncă voluntară, vei căpăta experienţă şi îţi vei îmbogăţi CV-ul. Astfel vei avea contact cu persoanele care au deja meseria la care tu aspiri. Ei vor putea să-ţi prezinte cel mai bine aspectele pozitive, dar şi pe cele negative ale meseriei. Este important să te orientezi, în aria ta de interes, spre un domeniu care este căutat de către angajatori. Iar acest lucru îl faci încă din anii de facutate. Astfel economiseşti timp şi bani, ceea ce reprezintă un aspect deosebit de important, dacă vorbim de management. În planificarea carierei trebuie să-ţi fixezi un scop, să-ţi stabileşti priorităţile şi să le clasifici în funcţie de timpul în care vor fi realizate. Un scop pe termen scurt este ceva ce trebuie să obţii imediat (de exemplu, bani pentru întreţinere); în timp ce un scop pe termen lung poate sa fie legat de pensie, asigurare medicală, sau studii postuniversitare. Astfel de situaţii te fac să te decizi dacă să îţi continui studiile sau să începi să lucrezi sau să le faci pe amândouă.
Garbis Ohanisian (General Manager la “Atlas Consel Organizational Development”) consideră că, pentru a da calificativul de reuşită în carieră, evitând capcana unor succese conjuncturale ale unor oameni care au fost “pe val”, trebuie luat în considerare şi factorul timp. “Ca să putem vorbi de o carieră de succes, trebuie să avem în vedere un parcurs îndelungat - de minimum cinci-şapte ani, preferabil 10-15 ani - astfel încât să fi trecut suficient timp pentru ca afirmaţia să aibă la bază argumente imbatabile”, consideră Ohanisian, precizând că, daca e conjunctural, succesul nu poate dura la nesfârşit.
Un alt factor care influenţează evoluţia în carieră este conjunctura de pe piaţa muncii. Astfel, lipsa unor specialişti într-o anumită industrie poate crea oportunităţi de avansare în carieră pentru un expert în domeniu. De asemenea, pe măsură ce se apropie aderarea la UE, vor apărea foarte multe joburi în domeniul unor profesii sau specialităţi noi - deci şi oportunităţi pentru cei care, la un moment dat, le-au ales fără să conştientizeze cât de căutate vor deveni.

Cariera începe de pe băncile facultăţii. Pentru mulţi dintre profesioniştii pe care-i admirăm azi, construirea unei cariere a început încă din studenţie, când şi-au găsit primul job part-time. Iar această experienţă, oricât ar fi de scurtă sau de lipsită de legătură cu viitoarea profesie, duce la creşterea şanselor de angajare după terminarea studiilor. S-a constatat că studenţii care, din lipsă de bani, sunt nevoiţi să muncească încă din timpul facultăţii, se descurcă mai uşor după absolvire. Angajatorii, în marea lor majoritate, sunt dispuşi să investească în potenţialul unui candidat, dar vor ca oamenii pe care-i angajează să aibă deja o experienţă şi o cultură a muncii. Procesul de construire a carierei începe cu primul job (cand îţi cam dai seama la ce eşti bun şi ce-ţi place sau nu) şi durează toată viaţa.
Dar pentru ca procesul de construire să fie mai puţin sinuos, ar fi nevoie de o planificare a carierei - practică obişnuită în Occident, dar rar întâlnită în România, din cauza inerţiei şi a instabilităţii mediului de afaceri şi a pieţei forţei de muncă. Cariera foarte multor profesionişti de pe piaţa românească este condusă, de fapt, de oportunităţi. Planificarea carierei ar trebui să cuprindă patru etape:

I. Autocunoaşterea
II. Identificarea opţiunilor (fiindcă se poate să nu existe cerere pe piaţă pentru profesiunea aleasă sau se poate ca domeniul în care alegi să faci carieră să nu fie suficient de dezvoltat)
III. Luarea deciziilor privind obiectivul final
IV. Conturarea unui plan de acţiune ( identificarea companiilor care te-ar putea aduce mai aproape de realizarea obiectivului propus, iar dacă îţi propui, de exemplu, să devii manager, să-ţi planifici să urmezi un MBA sau o şcoală de business).


Cariera se construieşte cu standarde înalte. Dincolo de planul de construire a unei cariere, pentru a avea succes sunt necesare şi trăsături - înnăscute sau dezvoltate - care-i diferenţiază pe cei care au reuşit de cei care au doar potenţial.
Una dintre principalele trăsături care îi diferenţiaza pe viitorii oameni de carieră de restul plutonului este ambiţia de a excela mereu în ceea ce fac, şi aceasta se referă la autoexigenţă, în sensul impunerii unor standarde personale de performanţă foarte înalte - ca un pariu pe care-l faci cu tine însuţi. Printre trăsăturile comune oamenilor care au atins succesul profesional se mai numără implicarea majoră, mergand până la sacrificiu. Ei alocă profesiei timp, energie şi bani - investind uneori din propriile lor resurse pentru a-şi oferi trainingul necesar dezvoltării profesionale. O altă trăsătură esenţială pentru definirea unei cariere de succes este abilitatea de a duce lucrurile la bun sfârşit, pentru că, în esenţă, o carieră de succes nu se construieşte pe proiecte începute şi neterminate. De aceea, unul dintre criteriile succesului constă în finalizare, pentru că s-a constatat că există oameni extrem de bine pregătiţi şi de talentaţi, dar care nu sunt în stare să finalizeze ceva. Se vede din CV-ul lor: părăsesc organizaţia în care lucrează înainte de a-şi încheia mandatul; fug, la un moment dat, de provocări; se angajează pe un post şi nu-l “consumă” (adică, stau două-trei luni, nu doi-trei ani), plecând după perioada în care beneficiază de “clauza noului venit” - în care doar acumulezi şi nu-ţi pretinde nimeni să atingi performanţe deosebite.

Munca şi satisfacţiile ei. Dintre toate tipurile de activităţi, munca ocupă locul cel mai important în viaţa omului: un calcul sumar arată că dacă socotim viaţa activă a individului ca având o duratã de 40 de ani, fiecare cu câte 48 de săptămâni lucrătoare a 40 de ore, rezultă 76.800 de ore ocupate de muncă (din totalul de 349.440 de ore ale aceloraşi ani), adică 21,9 %. Numai somnul ocupă mai mult timp; dar nu este o activitate formativă.
Formarea personalităţii începe cu prima zi de viaţă, continuă pe tot parcursul educaţiei realizate în şcoală şi în afara ei, în copilărie şi adolescenţă, dar nu se opreşte odată cu începerea activităţii profesionale. Alegerea profesiei şi adaptarea la cerinţele ei presupun continuarea unei direcţii de dezvoltare a personalităţii care să permită dezvoltarea priceperilor şi a aptitudinilor, exprimarea unor valori şi atitudini, asumarea unor roluri agreabile, succesul profesional fiind, în ultimă instanţă, o rezultantă a interacţiunii dintre structura de personalitate şi mediul ocupaţional. Personalitatea şi identitatea de sine a adultului sunt strâns legate de principala sa activitate - munca. Devenirea personalităţii, ca proces continuu, depinde de o serie de factori, care ar putea fi grupaţi în trei categorii: ciclurile de viaţă, alegerile pe care le facem mai mult sau mai puţin întâmplător şi automodelarea. Aceste alegeri, printre care şi cea a profesiei, exercită o influenţă modelatoare: un post înalt solicitant sub aspect intelectual îşi pune amprenta nu numai asupra dezvoltării aptitudinilor şi capacităţilor, ci şi asupra intereselor, motivaţiei, nivelului de aspiraţie, manifestărilor Eului (imagine de sine, respect de sine); o muncă monotonã şi subsolicitantă poate deveni calea unei adevărate alienări de sine.
În viaţa cotidiană este larg răspândită sintagma deformaţie profesională, care are semnificaţia de efect modelator al muncii asupra personalităţii, fie în sens pozitiv, de îmbogăţire şi dezvoltare a personalităţii, fie negativ, de îngustare a preocupărilor prin specializare excesivă, de evoluţie spre "omul unidimensional". Individul se poate identifica cu profesia practicată, lăsându-se complet "aculturalizat profesional" de mediul şi cultura muncii, sau, dimpotrivă, poate dezvolta o “duplicitate structurală". El îşi va dezvolta un Eu profesional exterior şi oarecum separat de Eul său intim, pentru a se apăra de presiunile unui mediu cu imperative excesive şi rigide. Eul intim rămâne astfel o "redută interioară" în faţa acestor presiuni, cu rolul de a contrabalansa artificialitatea Eului profesional. Performanţa în muncă depinde atât de variabilele interne ale persoanei (vârstă, gen, aptitudini, interese şi motivaţii, sistem de valori, trăsături de personalitate, experienţă), cât şi de variabile externe, de natură fizică - ambientală (spaţiu de lucru, echipamente, metode de lucru) şi organizaţional - socială (caracterul şi politica organizaţiei, ambianţa socială).

Comportament profesional şi adaptare performantă. Definind succesul profesional ca pe o adaptare performantă la cerinţele muncii, caracterul relativ al fenomenului pune în discuţie problema criteriului de evaluare a performanţei, a standardului la care se raportează performanţa. Criteriile de evaluare pot fi subiective (intra sau interpersonale), dar şi obiective (cantitative), pe termen scurt sau lung. Fiecare dintre aceste criterii are o valabilitate relativă la natura profesiei, la tipul de organizaţie, la societate în ansamblul său. Competiţia, în orice domeniu, pune problema eficienţei personale, responsabilităţii pentru gestiunea resurselor proprii: individul este propriul său manager, el trebuie sã-şi "conducã" propria persoană ca pe o întreprindere rentabilă, adicã să-şi evalueze resursele cu realism, să-şi stabilească obiective şi să elaboreze proiecte existenţiale pe termen lung, mediu şi scurt, să se folosească de oportunităţi, să fie flexibil şi să-şi urmărească atingerea unor obiective de etapă, adevărate zone succesive ale proximei dezvoltări personale. În aceste condiţii, succesul profesional este nu numai un succes - reuşitã, ci şi un succes - izbândã, un succes-recunoaştere, ba chiar un "succes-impunere".
Supraevaluarea resurselor proprii, direcţionatã spre menţinerea momentană a unei imagini şi a stimei de sine, ca şi subevaluarea, având ca scop autoprotejarea în caz de eşec, sunt puncte de plecare neproductive pentru o strategie de reuşită. Numeroasele cazuri de persoane cu dotare intelectuală peste medie, conştiente de potenţialul lor, dar cu realizări profesionale modeste, dovedesc că evaluarea realistă a resurselor proprii, fãră un nivel de aspiraţii pe măsură şi fără eforturi, nu constituie o condiţie absolută a reuşitei profesionale. Valorificarea dotării intelectuale depinde de o categorie aparte de resurse interne - trăsăturile de personalitate - care să favorizeze afirmarea de sine (aspecte ale Eului, interese, motivaţii, atitudini) şi relaţionarea cu mediul socio - organizaţional al succesului (competenţa socialã).
Chiar dacă persoana se autoevaluează realist şi este capabilă de o gestiune eficientă a resurselor proprii, evoluţia sa profesională va fi condiţionată de tipul de organizaţie în care munceşte, de condiţiile economice, de alţi factori conjuncturali. Organizaţia este, prin definiţie, un mediu succesual: rostul ei este de a folosi resursele de care dispune - umane, materiale, financiare, informaţionale - pentru atingerea unor scopuri într-un mod eficient. Ca atare, orice organizaţie va căuta să stimuleze eficienţa individuală şi va promova un sistem de valori succesuale şi de sancţiuni premiale care să constituie pentru individ valori de asimilat, scopuri de atins, recompense de dorit, modele comportamentale de urmat. În viaţa profesională, succes nu înseamnă numai performanţă în sine, ci şi performanţă care este concordantă cu scopurile comune ale celor care alcătuiesc organizaţia.
Succesele culminale sunt rezervate unor elite, pe când succesul profesional este accesibil tuturor. Dar el nu este un rezultat spontan al unor merite personale sau al unor împrejurări favorabile, ci rezultatul unei adevărate "tehnologii de fabricaţie", pe care fiecare dintre noi o învăţăm observând cu atenţie conduitele succesuale ale altora (modele), citind cărţi de autoperfecţionare - atât de multe în ultimul timp - încercând şi greşind, învăţând din greşelile noastre şi ale altora.
Pentru personalităţile publice există consilieri de imagine ale căror atribuţii sunt tocmai de a găsi cea mai bună strategie de promovare a imaginii publice, există echipe manageriale care le asigură eficienţa. În cazul carierelor mai puţin spectaculare, fiecare este propriul său consilier de imagine, şef de campanie promoţională, manager.