PARTEA I
Igienistul dentar în Uniunea Europeană
În toate statele Uniunii Europene, indiferent de numărul de categorii profesionale auxiliare existente în domeniul dentar, majoritatea îngrijirilor de sănătate orodentară sunt executate de medicul dentist. Serviciile furnizate de medicul dentist sunt reglementate de Directivele Dentare, iar statele membre ale UE nu sunt abilitate să emită alte legi, care să le contracareze pe cele ale UE. Totuşi, legislaţia aferentă categoriilor dentare auxiliare este mai puţin detaliată în normativele UE şi ea este guvernată de către directivele generale ale sistemelor de sănătate ale statelor membre. Astfel, îndatoririle unor categorii de personal precum: asistenţi dentari, igienişti, terapeuţi şi tehnicieni dentari cliniceni (denturişti), pot varia de la un stat la altul.
În 19 dintre statele membre ale UE există igienişti dentari; în 3 dintre aceste state, ei nu au nevoie de o înregistrare specială care să le ateste dreptul de practică şi manoperele pe care le pot efectua (Republica Cehă, Polonia şi Slovacia). În Slovacia, drepturile igieniştilor se limitează la ceea ce fac în alte ţări instructorii pentru sănătate orală. Slovenia era programată să aibă igienişti din anul 2005, dar nu existaă incă planuri de înregistrare pentru această categorie profesională.
Pregătirea profesională a igieniştilor dentari are loc în şcoli speciale, uneori asociate cu instituţiile de pregătire în domeniul dentar (facultăţi, colegii). În multe ţări, pregătirea durează 2 ani şi este precedată de obicei de o pregătire ca asistent dentar. Calificarea este atestată printr-o diplomă, cu care igienistul se înregistrează la o autoritate competentă, în majoritatea statelor. Din anul 2003, durata de pregătire a igieniştilor dentari este de 3 ani în majoritatea statelor membre UE (cu excepţia Ungariei, în care pregătirea durează 1 an, a Olandei, unde durează 4 ani şi a altor câteva state, în care se consideră că 2 ani sunt suficienţi pentru pregătirea ca igienist dentar).
Normativele privind nivelul de responsabilităţi acordate igienistului dentar şi manoperele pe care acesta le poate efectua, variază în funcţie de legislaţia statului în care acesta îşi exercită profesia.
În Republica Cehă, igienistul este pregătit timp de 3 ani în colegiu, obţine o diplomă şi este abilitat să lucreze numai sub supravegherea unui medic dentist. Atribuţiile lui includ: periajul, detartrajul, şlefuirea, înlăturarea de material în exces (în cazul aplicării plombelor), aplicări locale de agenţi fluorizanţi, sigilări şi educaţie pentru sănătate orodentară. Igienistul nu este obligat să se înregistreze, dacă lucrează ca angajat al unui medic dentist. În anul 2001, jumătate dintre igieniştii din Cehia nu figurau ca angajaţi ai unor dentişti. Salariul unui igieniste angajat era, în anul 2001, în Cehia, cuprins între 400-600 € lunar.
În Danemarca, igienistul trebuie să obţină o calificare atestată prin diplomă. El urmează cursurile şcolii dentare timp de 2-3 ani, după care sunt avizaţi de Consiliul Naţional de Sănătate. În Danemarca igienistul are drept de liberă practică, putând să lucreze şi fără a fi supervizat de un medic dentist. Venitul anual al igienistului în Danemarca era, în anul 2002, în jur de 40.000 €.
În Finlanda, titlul de igienist dentar este protejat din punct de vedere legal. Durata de studii este de 3 până la 5 ani şi include studii profesionale de bază şi studii de dezvoltare a abilităţilor profesionale. Igieniştii dentari pot lucra şi singuri, dar numai urmând instrucţiunile prescrise de medic. Ei pot să execute anestezie locală prin infiltraţii, poartă întreaga responsabilitate pentru munca lor şi au dreptul să primească plată de la pacienţi, atunci când lucrează individual. Totuşi, în Finlanda, în anul 2004 existau numai 20 de igienişti care lucrau pe cont propriu. Salariul igieniştilor care lucrează pe lângă medici este în jur de 25.000 € anual.
În Germania personalul auxiliar nu poate lucra independent, ci numai supervizat de medicul dentist, care este întotdeauna responsabil pentru tratamentul aplicat pacienţilor. Gradualizarea este complexă, crescând progresiv de la nivelul de asistent dentar, la cel de igienist, în urma unor calificări succesive.
În Ungaria, igienistul dentar obţine această calificare după 1 an de studii, care poate fi urmat de 2 ani de pregătire ca asistent dentar. El lucrează sub îndrumarea medicului dentist şi este plătit pentru fiecare pacient la care lucrează.
În Islanda, durata de pregătire a igienistului dentar este de minim 2 ani; însă ea se poate realiza numai în afara statului. Ministerul Sănătăţii decide ce diplome pot fi recunoscute pentru ca igieniştii să primească dreptul de a profesa. Igieniştii pot lucra în sectorul privat sau la cabinetele dentare din cadrul instituţiilor de învăţământ, ca angajaţi. Ei pot profesa numai sub îndrumarea unui medic dentist.
În Irlanda există două şcoli de pregătire a igieniştilor dentari, în Dublin şi Cork. După 2 ani de pregătire, igieniştii trebuie să se înregistreze la Consiliul Dentar, pentru a primi avizul de practică; şi pot lucra numai pe lângă un medic dentist. În 2003, un igienist din Irlanda era plătit cu 30-50 € pe oră.
În Italia, şcolarizarea pentru igienist durează minimum 3 ani. Diploma obţinută la absolvire este suficientă pentru a profesa; nu se solicită înregistrare. Igienistul lucrează numai supervizat de un medic, care trebuie să fie prezent la toate intervenţiile efectuate de acesta. Responsabilităţile igienistului includ: instructajul pentru igiena orală, periaj şi sfaturi legate de dietă şi nu are dreptul să administreze anestezie locală. Salariul unui igienist care lucra în Italia cu normă întreagă era, în anul 2003, de aproximativ 2.000 € lunar.
În Lituania există numai două instituţii de pregătire a igieniştilor dentari: Universitatea de Medicină din Kaunas (în care pregătirea durează 4 ani) şi Colegiul din Kaunas (în care pregătirea durează 3 ani). Igienistul lucrează sub îndrumarea medicului dentist, iar atribuţiile lui includ: detartrajul, periajul, şlefuirea, înlăturarea excesului de material, fluorizarea topică şi educaţia pentru sănătate orală. Salariul este în medie 300-400 € lunar.
În Malta, după 3 ani de pregătire, igienistul obţine o calificare ce-i permite să lucreze într-o clinică sau independent, după recomandările medicului dentist. Pentru cei care sunt angajaţi, salariul lunar este cuprins între 850-1500 €. Veniturile celor care lucrează independent nu sunt cunoscute.
În Olanda, igieniştii dentari reprezintă o profesiune paramedicală cu statut independent. Ei sunt pregătiţi în şcoli speciale, timp de 4 ani şi primesc o diplomă recunoscută oficial. Majoritatea lucrează ca angajaţi în cabinete dentare, spitale sau centre de stomatologie pediatrică. Există un procent de aproximativ 10% dintre igienişti care profesează independent, în clinici de igienă dentară, fără necesitatea de a fi supervizaţi de un medic; însă ei trebuie să deţină o recomandare din partea unui practician dentar calificat. Igienistul este pregătit să efectueze tratamente dentare de rutină (ex. plombe) şi extracţii dentare la copii.
În Norvegia, există 3 şcoli de igienă dentară, în Oslo, Bergen şi Tromso. Aceste şcoli sunt conectate la facultăţile de odontologie. Pregătirea durează 3 ani iar igienistul lucrează de obicei alături de un medic dentist, ca salariat al acestuia. Există şi igienişti care lucrează independent. Atribuţiile lor sunt reprezentate de diagnosticul, tratamentul afecţiunilor orodentare; iar dacă au o pregătire specială, pot să efectueze anestezie locală prin infiltraţie.
În Polonia, igienistul dentar are ca atribuţii: pregătirea, înregistrarea pacienţilor, îngrijiri profilactice şi promovarea sănătăţii. El nu poate pune diagnostice sau efectua anestezie locală şi nu poate lucra fără prezenţa medicului dentist. Pregătirea ca igienist durează 2 ani iar salariul se încadra, în anul 2003, între 200-300 € lunar.
În Portugalia, singura şcoală pentru pregătire în profesia de igienist dentar se află în Lisabona. Trainingul durează 3 ani iar igieniştii trebuie să se înregistreze la Ministerul Sănătăţii. Igienistul lucrează sub îndrumarea medicului dentist, care trebuie cel puţin să fie prezent în clădire. Intervenţiile permise igienistului sunt: educaţia pentru igiena orală, screening, examinare, anamneză, profilaxie, medicaţie locală, sigilări, asistarea medicului şi întreţinerea echipamentelor. Nu poate efectua anestezie locală.
În Slovacia, igienistul dentar nu poate lucra independent, ci numai pe lângă un medic dentist, ca angajat al acestuia. Pregătirea durează 2 ani, după care obţine o diplomă de igienist dentar şi se înregistrează la Asociaţia Igieniştilor Dentari. Igienistul poate diagnostica afectiunile periodontale, poate evalua statusul dentiţiei, nivelul inflamaţiei gingivale etc. Nu poate efecta extracţii, nici anestezie locală. Nu poate primi bani de la pacienţi; în schimb are dreptul să vândă produse pentru întreţinerea sănătăţii orodentare (cum ar fi periuţele dentare). În anul 2003, un igienist dentar care lucra în Slovacia era plătit cu 200-300 € lunar.
În Spania, igienistul dentar poate (după 2 ani de pregătire) să se ocupe de profilaxie şi educaţie pentru sănătatea orală, dar numai după prescripţiile medicului dentist, care trebuie să fie prezent în clădire. Igieniştii sunt aproape exclusiv angajaţi în sectorul privat şi câştigul lor este de aproximativ 1.200 € lunar.
În Suedia, ştiinţele de sănătate orală sunt multidisciplinare şi sunt compuse din ştiinţe medicale/odontologice şi ştiinţe comportamentale. Igieniştii obţin, după 2-3 ani de pregătire, o calificare care le permite să se înregistreze şi să lucreze independent. În atribuţiile lor intră: diagnosticarea cariilor şi a afecţiunilor periodontale, plombe temporare şi anestezie locală (mandibulară sau prin infiltraţii). Având în vedere că pot lucra ca practicieni privaţi, ei poartă întreaga responsabilitate pentru intervenţiile efectuate şi trebuie să aibă asigurare profesională pentru malpraxis. Câştigul unui igienist dentar care profesează în Suedia se ridica, în 2000, la aproximativ 24.000 € pe an.
În Elveţia există 4 colegii care pregătesc igienişti dentari. După 3 ani de pregătire, aceştia obţin o calificare cu care se înregistrează la departamentul de educaţie profesională din cadrul Crucii Roşii Elveţiene. Atribuţiile igienistului care profesează în Elveţia includ: detartrajul, tratamentul simplu gingival, sigilările şi instrucţiuni pentru menţinerea sănătăţii orale. În unele cantoane, le este permis să administreze anestezice locale. Igieniştii sunt în general angajaţi ai practicienilor privaţi sau ai serviciilor publice dentare şi pot lucra numai sub supravegherea unui medic dentist. În 13 dintre cantoane, ei pot lucra independent şi în consecinţă pot accepta plata de la pacienţi. Dar câmpul muncii este limitat, iar pacienţii sunt înscrisşi la medicii dentişti. Asigurările profesionale nu sunt obligatorii. Igienistul care profesează în Elveţia câştiga, în anul 2001, 3.500-4.000 € lunar.
În Marea Britanie, pregătirea igieniştilor durează de obicei 2 ani (uneori 3 ani) şi se face în şcoli de igienă dentară. Pentru a fi admişi la cursurile şcolilor de igienă dentară, viitorii igienişti trebuie să fie mai întâi calificaţi ca asistenţi dentari şi uneori li se cere să aibă nivelul A (corespondentul gradualizării din România). Igienistul poate lucra numai sub direcţia unui medic dentist, care trebuie să pregătească un plan de tratament, dar nu este necesar ca el să se afle în clădire în timpul tratamentului. Atribuţiile igienistului sunt precizate de normativele în vigoare; însă, în ultimii ani, modificările în legislaţie îi permit să efectueze manopere în funcţie de pregătirea, de competenţele şi de experienţa pe care le are. Igieniştii pot fi salariaţi în spitale şi în clinici, sau pot fi plătiţi pe oră ori chiar cu un procent din taxe, în practica generală. Câştigurile igieniştilor care lucrează cu normă întreagă depind de mediul de lucru; practica generală oferind venituri mai mari. În general, veniturile igieniştilor se situează între 1.200-3.000 € lunar.
sâmbătă, 27 decembrie 2008
joi, 27 noiembrie 2008
Sa ne vaccinam sau nu impotriva cancerului uterin?
GARDASIL = UN VACCIN PERICULOS!
CE ESTE GARDASIL?
- Un vaccin cu scopul declarat de a preveni infecţia cu virusul HPV (papilomavirusul uman, care poate duce la cancer de col uterin0;
- A fost introdus recent în ţara noastră; începând cu octombrie 2008 se desfăşoară prima campanie de vaccinare la fete de 11-12 ani;
- În momentul de faţă există 2 tipuri de vaccin anti-HPV: Cervarix şi Gardasil;
- Frecvenţa infecţiilor cu HPV a crescut în ultimii 15 ani cu 500%, în SUA;
- Infecţia cu HPV este considerată o „maladie a viitorului”.
LA CINE APARE INFECŢIA CU HPV?
În mod sigur nu apare la fetiţele de 11-12 ani, vizate de campania Guvernului României!
- Infecţia cu virusul HPV apare la femeile active sexual, nu la fetiţe!
- Obiceiurile sexuale sunt un factor determinant în infecţia cu HPV.
CÂND APARE CANCERUL DE COL UTERIN?
- Acest cancer apare după infecţia cu virusul HPV (unul din tipurile oncogene) pe un „col uterin receptiv” -adică deja afectat de boli cu transmitere sexuală (gonoree, candidoză, trichomoniază)-precum şi de alţi factori favorizanţi precum fumatul;
- Leziunile produse la nivelul colului uterin vor determina o modificare la nivelul genelor oncogene, provocând formarea cancerului; aceste modificări pot fi produse şi de către contraceptive orale precum şi alţi factori mai puţin cunoscuţi;
- Progresia de la infecţia iniţială la leziunile preinvazive şi, ulterior, cancer invaziv (cancer în fază tardivă), necesită o perioadă de chiar şi 10 ani sau mai mult.
CÂT DE EFICIENT E VACCINUL?
Nu se ştie încă!
- În momentul de faţă nu există încă date care să dovedească eficienţa vaccinării anti-HPV în prevenţia cancerului invaziv. Va trece încă destul timp până când astfel de date vor deveni disponibile, pentru că vaccinul se utilizează pe plan mondial de doar câţiva ani, în timp ce perioada de la infectarea cu HPV până la apariţia cancerului invaziv este frecvent de peste 10 ani;
- Din acelaşi motiv, există prea puţine date inclusiv despre efectele pe termen lung ale acestui vaccin.
CE ŞTIM SIGUR DESPRE VACCIN?
- Că vaccinul nu vindecă o infecţie deja existentă!
- Că are efecte secundare!
CARE SUNT EFECTELE SECUNDARE?
- mâncărime, roşeaţă sau durere la locul injecţiei, febră, greţuri;
- şoc anafilactic şi epilepsie;
- paralizii;
- atacuri de panică şi tulburări circulatorii;
- stare de rău, dureri de cap şi de spate;
- căderea părului şi amenoree secundară (lipsa menstruaţiei);
- tulburări de sensibilitate, dureri articulare, erupţii pe piele, oboseală accentuată, ameţeli;
- lipsa poftei de mâncare, depresie;
- ameţeli, tremurături, parestezii (senzaţie de arsură) la picioare şi la faţă;
- meningită virală;
- deces.
CAZURI MORTALE: până în acest moment, în SUA s-au raportat 21 de decese posibil asociate cu Gardasil. Alte două decese s-au constatat în Germania şi Austria (15). De asemenea în SUA s-au înregistrat alte aproape 10.000 de efecte adverse, inclusiv 10 pierderi de sarcină.
DE CE ESTE GREŞITĂ ACEASTĂ PREVENŢIE (VACCINAREA)?
- Premizele de la care se pleacă pentru prevenirea cancerului de col sunt greşite; se crede că vaccinul va rezolva totul şi nu se iau în considerare cauzele directe ale infecţiei şi bolii: relaţiile sexuale de la o vârstă fragedă; partenerii multipli; contractarea bolilor cu transmitere sexuală (gonoree, etc.); fumatul; folosirea contraceptivelor orale, etc. Toţi aceşti factori favorizează producerea cancerului de col uterin.
- În locul eliminării cauzelor, riscăm să ne îmbolnăvim copiii (fetele) administrându-le un vaccin încă insuficient testat şi mai ales cu multe efecte secundare, despre care nu se vorbeşte.
TOTUŞI, CUM MĂ POT APĂRA DE INFECŢIA CU HPV/ CANCERUL DE COL UTERIN?
- Evitaţi factorii fazorizanţi de mai sus;
- Efectuaţi Testul Babeş-Papanicolau de două ori pe an, dacă aţi început activitatea sexuală.
DE CE AR APROBA GUVERNUL ADMINISTRAREA UNUI VACCIN PERICULOS?
Pentru că „este vorba despre bani”. Marile concerne farmaceutice acordă comisioane importante distribuitorilor de medicamente şi nu ar fi prima dată când statul lezează interesele cetăţenilor, preferându-le pe cele ale afaceriştilor.
AM AUZIT CĂ VACCINAREA CU GARDASIL ESTE “OBLIGATORIE”. ESTE ADEVĂRAT?
NU. Nici un vaccin nu poate fi administrat “obligatoriu”.
CUM ÎMI POT FERI COPIII DE ACEST VACCIN?
Orice părinte are dreptul de a refuza vaccinarea copilului său, semnând o declaraţie pe propria răspundere.
Sursa: www.provitabucuresti.ro
Urmariti si:
http://saccsiv.weblog.ro/2008-09-05/505670/Detalii-despre-MERK-SHARP-%26-DOHME-%2C-produ---.htm
http://mihaelanedea.wordpress.com/2008/11/20/reportaj-cnn-despre-vaccinul-gardasil-silgard-si-efectele-sale-distructive/
http://rafaeludriste.blogspot.com/2008/11/conferin-de-pres-silgard-un-vaccin.html?showComment=1227243360000#c8730232630816838529
CE ESTE GARDASIL?
- Un vaccin cu scopul declarat de a preveni infecţia cu virusul HPV (papilomavirusul uman, care poate duce la cancer de col uterin0;
- A fost introdus recent în ţara noastră; începând cu octombrie 2008 se desfăşoară prima campanie de vaccinare la fete de 11-12 ani;
- În momentul de faţă există 2 tipuri de vaccin anti-HPV: Cervarix şi Gardasil;
- Frecvenţa infecţiilor cu HPV a crescut în ultimii 15 ani cu 500%, în SUA;
- Infecţia cu HPV este considerată o „maladie a viitorului”.
LA CINE APARE INFECŢIA CU HPV?
În mod sigur nu apare la fetiţele de 11-12 ani, vizate de campania Guvernului României!
- Infecţia cu virusul HPV apare la femeile active sexual, nu la fetiţe!
- Obiceiurile sexuale sunt un factor determinant în infecţia cu HPV.
CÂND APARE CANCERUL DE COL UTERIN?
- Acest cancer apare după infecţia cu virusul HPV (unul din tipurile oncogene) pe un „col uterin receptiv” -adică deja afectat de boli cu transmitere sexuală (gonoree, candidoză, trichomoniază)-precum şi de alţi factori favorizanţi precum fumatul;
- Leziunile produse la nivelul colului uterin vor determina o modificare la nivelul genelor oncogene, provocând formarea cancerului; aceste modificări pot fi produse şi de către contraceptive orale precum şi alţi factori mai puţin cunoscuţi;
- Progresia de la infecţia iniţială la leziunile preinvazive şi, ulterior, cancer invaziv (cancer în fază tardivă), necesită o perioadă de chiar şi 10 ani sau mai mult.
CÂT DE EFICIENT E VACCINUL?
Nu se ştie încă!
- În momentul de faţă nu există încă date care să dovedească eficienţa vaccinării anti-HPV în prevenţia cancerului invaziv. Va trece încă destul timp până când astfel de date vor deveni disponibile, pentru că vaccinul se utilizează pe plan mondial de doar câţiva ani, în timp ce perioada de la infectarea cu HPV până la apariţia cancerului invaziv este frecvent de peste 10 ani;
- Din acelaşi motiv, există prea puţine date inclusiv despre efectele pe termen lung ale acestui vaccin.
CE ŞTIM SIGUR DESPRE VACCIN?
- Că vaccinul nu vindecă o infecţie deja existentă!
- Că are efecte secundare!
CARE SUNT EFECTELE SECUNDARE?
- mâncărime, roşeaţă sau durere la locul injecţiei, febră, greţuri;
- şoc anafilactic şi epilepsie;
- paralizii;
- atacuri de panică şi tulburări circulatorii;
- stare de rău, dureri de cap şi de spate;
- căderea părului şi amenoree secundară (lipsa menstruaţiei);
- tulburări de sensibilitate, dureri articulare, erupţii pe piele, oboseală accentuată, ameţeli;
- lipsa poftei de mâncare, depresie;
- ameţeli, tremurături, parestezii (senzaţie de arsură) la picioare şi la faţă;
- meningită virală;
- deces.
CAZURI MORTALE: până în acest moment, în SUA s-au raportat 21 de decese posibil asociate cu Gardasil. Alte două decese s-au constatat în Germania şi Austria (15). De asemenea în SUA s-au înregistrat alte aproape 10.000 de efecte adverse, inclusiv 10 pierderi de sarcină.
DE CE ESTE GREŞITĂ ACEASTĂ PREVENŢIE (VACCINAREA)?
- Premizele de la care se pleacă pentru prevenirea cancerului de col sunt greşite; se crede că vaccinul va rezolva totul şi nu se iau în considerare cauzele directe ale infecţiei şi bolii: relaţiile sexuale de la o vârstă fragedă; partenerii multipli; contractarea bolilor cu transmitere sexuală (gonoree, etc.); fumatul; folosirea contraceptivelor orale, etc. Toţi aceşti factori favorizează producerea cancerului de col uterin.
- În locul eliminării cauzelor, riscăm să ne îmbolnăvim copiii (fetele) administrându-le un vaccin încă insuficient testat şi mai ales cu multe efecte secundare, despre care nu se vorbeşte.
TOTUŞI, CUM MĂ POT APĂRA DE INFECŢIA CU HPV/ CANCERUL DE COL UTERIN?
- Evitaţi factorii fazorizanţi de mai sus;
- Efectuaţi Testul Babeş-Papanicolau de două ori pe an, dacă aţi început activitatea sexuală.
DE CE AR APROBA GUVERNUL ADMINISTRAREA UNUI VACCIN PERICULOS?
Pentru că „este vorba despre bani”. Marile concerne farmaceutice acordă comisioane importante distribuitorilor de medicamente şi nu ar fi prima dată când statul lezează interesele cetăţenilor, preferându-le pe cele ale afaceriştilor.
AM AUZIT CĂ VACCINAREA CU GARDASIL ESTE “OBLIGATORIE”. ESTE ADEVĂRAT?
NU. Nici un vaccin nu poate fi administrat “obligatoriu”.
CUM ÎMI POT FERI COPIII DE ACEST VACCIN?
Orice părinte are dreptul de a refuza vaccinarea copilului său, semnând o declaraţie pe propria răspundere.
Sursa: www.provitabucuresti.ro
Urmariti si:
http://saccsiv.weblog.ro/2008-09-05/505670/Detalii-despre-MERK-SHARP-%26-DOHME-%2C-produ---.htm
http://mihaelanedea.wordpress.com/2008/11/20/reportaj-cnn-despre-vaccinul-gardasil-silgard-si-efectele-sale-distructive/
http://rafaeludriste.blogspot.com/2008/11/conferin-de-pres-silgard-un-vaccin.html?showComment=1227243360000#c8730232630816838529
joi, 28 februarie 2008
ZONELE SPECIFICE ALE CABINETULUI MEDICO-DENTAR
Ca o componentă a comunicării non-verbale cu pacientul, salonul de primire constituie primul contact al acestuia cu locul în care se aşteaptă să primească îngrijirile de sănătate pe care le solicită. În consecinţă, aspectul acestei încăperi este extrem de important pentru relaţia ulterioară ce se va stabili între pacient şi medic, respectiv personalul de servicii de sănătate.
Transformarea situaţiei, de multe ori neplăcute şi generatoare de anxietate, a pacientului care apelează la un cabinet medico-dentar, într-o experienţă plăcută şi cu consecinţe faste, depinde într-o mare măsură de priveliştea care îl întâmpină pe pacient, în momentul în care intră în cabinet.
Prima imagine contează întotdeauna. O imagine profesională, coordonată şi consistentă îi conferă credibilitate medicului, atât în cadrul comunităţii, cât şi printre colegii de breaslă. O imagine ce reflectă puternic profesionalismul, determină pacienţii (actuali şi potenţiali) să perceapă medicul ca find o persoană bine organizată şi capabilă să ofere servicii excelente. Imaginea pe care şi-o construieşte medicul în faţa comunităţii devine propriul său brand, care transmite mesaje către exterior. Felul în care medicul îşi proiectează imaginea proprie, exprimă identitatea medicului respectiv şi calitatea serviciilor pe care acesta le oferă. În acelaşi timp, brandul/imaginea trebuie să ţintească acel tip de pacienţi pe care medicul doreşte să-i aducă în cabinet, acei pacienţi care sunt interesaţi de serviciile oferite de medicul respectiv.
Competiţia în medicina dentară va fi întotdeauna o constantă. A lucra într-un mediu plăcut este distractiv şi, în consecinţă, mult mai productiv pentru oricine. Medicina dentară fiind o afacere, este de dorit ca această afacere să fie una de succes. Orice aspect, oricât de nesemnificativ ar părea, despre care medicul consideră că poate fi schimbat, trebuie discutat la prima şedinţă cu echipa şi căutate soluţii.
În SUA, medicii dentişti, confruntaţi cu problemele acute ale concurenţei, au găsit soluţii funcţionale pentru a se menţine pe piaţa serviciilor de sănătate orodentară şi chiar a obţine profituri considerabile. Una dintre aceste soluţii a fost aceea de a-şi impune ca unitatea sa medico-dentară să aibă cel mai frumos aspect din zonă. Chiar şi atunci când nu există competiţie în zonă, schimbarea este la fel de benefică precum un mic lifting facial, din când în când.
Legislaţia românească în vigoare prevede modul de structurare al cabinetelor medico-dentare, ultimele modificări (cele din anul 2007) fiind impuse, în conformitate cu alinierea la normele Uniunii Europene. Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice nr. 1338 din 31 iulie 2007 pentru aprobarea Normelor privind structura funcţională a cabinetelor medicale şi de medicină dentară, precizează, în Anexa 1, articolul 6, următoarele:
- Spaţiile destinate activităţii cabinetelor de medicină dentară pot suferi modificări structurale, de circuite şi acces la utilităţi, în vederea asigurării unei cât mai bune adaptări funcţionale, cu respectarea prevederilor legale privind siguranţa în construcţii şi în măsura posibilităţilor tehnico-constructive oferite de spaţiu. Autorităţile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, consiliază reprezentanţii legali ai cabinetelor privind circuitele funcţionale şi avizează proiectele de modificări (art 6 alin.2).
- Cabinetul de medicină dentară va avea în componenţa minimă sală de aşteptare, grup sanitar, spaţii de depozitare şi cabinet de medicină dentară propriu-zis, în care se desfăşoară activităţile de diagnostic clinic şi terapeutice (art. 6 alin. 3).
- Sala de aşteptare se va amenaja astfel încât fiecare loc de şedere să beneficieze de o suprafaţă minimă de 1/1,5 mp/persoană, în cazul cabinetelor pentru adulţi, şi 1,5/2 mp/persoană, în cazul cabinetelor pentru copii (inclusiv persoana însoţitoare) (art. 6 alin. 4).
a). Cabinetul de medicină dentară propriu-zis poate fi organizat după cum urmează:
1. în sistem închis - unitul dentar este amplasat într-o încăpere închisă;
2. în sistem semideschis - se amplasează unul sau mai multe unituri separate de câte un perete sau paravan;
3. în sistem deschis - unit-urile se amplasează într-o încăpere, fără a fi separate.
b). Cabinetul de medicină dentară propriu-zis, indiferent de sistemul în care funcţionează (închis, semideschis sau deschis), va avea alocat pentru fiecare unit de lucru un spaţiu de minimum 9 mp.
c) Spaţiul în care este amplasat un unit dentar va fi prevăzut cu chiuvetă cu apă curentă, rece şi caldă (art 6. alin. 4).
- Pavimentele, pereţii, tavanele şi suprafeţele de lucru din încăperile în care se desfăşoară activităţi de medicină dentară vor fi:
a) lavabile;
b) rezistente la dezinfectante;
c) rezistente la decontaminări radioactive (după caz);
d) rezistene la acţiunea acizilor (în săli de tratamente, după caz);
e) negeneratoare de fibre sau particule care pot rămâne suspendate în aer;
f) fără asperităţi care să reţină praful (art. 6 alin. 5).
- Este interzisă amenajarea de tavane false casetate din materiale microporoase şi cu asperităţi (art. 6 alin. 5).
- Se interzice mochetarea pardoselilor (art. 6 alin. 5).
- Pentru personalul sanitar din cabinetele de medicină dentară va fi asigurat un spaţiu cu destinaţie de vestiar; numărul vestiarelor şi desemnarea spaţiului destinat acestora vor fi în funcţie de numărul personalului care desfăşoară activitate concomitentă (art. 6 alin. 8).
- Încăperile cu profil administrativ vor fi separate de cele în care se desfăşoară activităţi medicale (art. 6 alin. 9).
- În condiţiile respectării art. 6 alin. (2), cabinetul de medicină dentară va avea un grup sanitar pentru pacienţi, cu acces din sala de aşeptare, separat de cel destinat personalului sanitar. În cazul cabinetelor de medicină dentară din mediul rural, acolo unde nu există posibilitatea racordării la reţeaua publică de canalizare, grupul sanitar va fi racordat la o fosă septică de beton vidanjabilă (art. 6 alin. 10).
- În cabinetele de medicină dentară în care se instalează aparate de radiologie dentară sunt obligatorii solicitarea şi obţinerea de avize speciale, de amplasare şi funcţionare, din partea autorităţilor responsabile cu controlul activităţilor ce folosesc radiaţii nucleare. În aceste cabinete se vor respecta normele de radioprotecţie şi control individual al expunerii prevăzute de legislaţia în vigoare (art. 6 alin. 11).
- În spaţiile cu destinaţia de cabinete medico-dentare se vor realiza circuite separate pentru adulţi şi copii, în condiţiile art. 6 alin. (2), sau, în măsura posibilităţilor, se va face programarea acestora la ore diferite (art. 6 alin. 13).
- Cabinetele de medicină dentară vor asigura accesul în incinta lor pentru persoanele cu handicap motor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare (art. 6 alin.14).
Articolul 10 din Anexa 1 a Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice nr. 1.338 din 31 iulie 2007, prevede normele igienico-sanitare sunt obligatorii pentru cabinetele de medicină dentară:
a) asigurarea cu apă potabilă;
b) racordarea la reţeaua de canalizare a localităţii, astfel încât apele uzate să nu producă poluarea apei, aerului şi solului. Dotarea cabinetelor, în localităţile în care nu există sisteme publice de canalizare, cu instalaţii proprii de colectare a apelor uzate (fose septice de beton vidanjabile);
c) deşeurile rezultate în urma activităţilor medicale vor fi colectate, depozitate, evacuate şi neutralizate conform prevederilor legale în vigoare;
d) asigurarea unui microclimat corespunzător;
e) asigurarea iluminării naturale şi artificiale necesare desfăşurării în condiţii optime a activităţii de medicină dentară;
f) asigurarea limitării zgomotului sub normele admise şi sau asigurarea protecţiei antifonice eficiente în interiorul şi în afara cabinetelor;
g) asigurarea cu materiale pentru efectuarea curăţeniei;
h) asigurarea cu dezinfectante, antiseptice şi decontaminante autorizate/înregistrate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide. Folosirea acestora se va face în funcţie de instrucţiunile de utilizare, la concentraţiile şi timpii de utilizare specificaţi de producător;
i) asigurarea de echipament de protecţie specific pentru întregul personal, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
j) asigurarea instruirii permanente a personalului medico-sanitar privind precauţiile universale.
În SUA, structura unui cabinet medico-dentar este asemănătoare, cuprinzând:
- zonă de recepţie
- zona administrativă
- zona de tratamente
- zona de sterilizare
- laboratorul tehnico-dentar
- biroul medicului
- zona de vestiare pentru echipa medico-dentară
Termenul de “sală de aşteptare”, care apare în normele legislative româneşti, nu este utilizat în SUA. Pornindu-se de la ideea că medicii nu-şi propun să lase pacienţii să aştepte, americanii au adoptat termenul de “salon de primire”, care sună mai călduros şi mai respectuos faţă de pacient. Există şi cabinete în care zona de întâmpinare a pacienţilor este denumită simplu numai “recepţie”, deşi conţine toate dotările care se găsesc, atât în salonul de primire (aşteptare), cât şi în zona de recepţie.
O altă observaţie este legată de persoana care îndeplineşte funcţia de recepţioner. În SUA se consideră că persoana angajată pe postul de recepţioner trebuie să aibă cunoştinţe medico-dentare elementare, întrucât răspunde la apelurile telefonice şi, în timpul discuţiei cu pacientul, trebuie să ştie ce întrebări să-i adreseze şi să-l poată îndruma în completarea fişei-chestionar. Având în vedere că recepţionerul este prima persoană cu care se confruntă pacientul, cunoştinţele profesionale ale acestuia şi modul în care comunică, reprezintă un punct forte în atitudinea pacientului faţă de cabinetul medico-dentar. Astfel, o persoană care doreşte să aplice pentru funcţia de recepţioner, în SUA, trebuie să fi absolvit un colegiu de asistenţi de recepţie.
Transformarea situaţiei, de multe ori neplăcute şi generatoare de anxietate, a pacientului care apelează la un cabinet medico-dentar, într-o experienţă plăcută şi cu consecinţe faste, depinde într-o mare măsură de priveliştea care îl întâmpină pe pacient, în momentul în care intră în cabinet.
Prima imagine contează întotdeauna. O imagine profesională, coordonată şi consistentă îi conferă credibilitate medicului, atât în cadrul comunităţii, cât şi printre colegii de breaslă. O imagine ce reflectă puternic profesionalismul, determină pacienţii (actuali şi potenţiali) să perceapă medicul ca find o persoană bine organizată şi capabilă să ofere servicii excelente. Imaginea pe care şi-o construieşte medicul în faţa comunităţii devine propriul său brand, care transmite mesaje către exterior. Felul în care medicul îşi proiectează imaginea proprie, exprimă identitatea medicului respectiv şi calitatea serviciilor pe care acesta le oferă. În acelaşi timp, brandul/imaginea trebuie să ţintească acel tip de pacienţi pe care medicul doreşte să-i aducă în cabinet, acei pacienţi care sunt interesaţi de serviciile oferite de medicul respectiv.
Competiţia în medicina dentară va fi întotdeauna o constantă. A lucra într-un mediu plăcut este distractiv şi, în consecinţă, mult mai productiv pentru oricine. Medicina dentară fiind o afacere, este de dorit ca această afacere să fie una de succes. Orice aspect, oricât de nesemnificativ ar părea, despre care medicul consideră că poate fi schimbat, trebuie discutat la prima şedinţă cu echipa şi căutate soluţii.
În SUA, medicii dentişti, confruntaţi cu problemele acute ale concurenţei, au găsit soluţii funcţionale pentru a se menţine pe piaţa serviciilor de sănătate orodentară şi chiar a obţine profituri considerabile. Una dintre aceste soluţii a fost aceea de a-şi impune ca unitatea sa medico-dentară să aibă cel mai frumos aspect din zonă. Chiar şi atunci când nu există competiţie în zonă, schimbarea este la fel de benefică precum un mic lifting facial, din când în când.
Legislaţia românească în vigoare prevede modul de structurare al cabinetelor medico-dentare, ultimele modificări (cele din anul 2007) fiind impuse, în conformitate cu alinierea la normele Uniunii Europene. Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice nr. 1338 din 31 iulie 2007 pentru aprobarea Normelor privind structura funcţională a cabinetelor medicale şi de medicină dentară, precizează, în Anexa 1, articolul 6, următoarele:
- Spaţiile destinate activităţii cabinetelor de medicină dentară pot suferi modificări structurale, de circuite şi acces la utilităţi, în vederea asigurării unei cât mai bune adaptări funcţionale, cu respectarea prevederilor legale privind siguranţa în construcţii şi în măsura posibilităţilor tehnico-constructive oferite de spaţiu. Autorităţile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, consiliază reprezentanţii legali ai cabinetelor privind circuitele funcţionale şi avizează proiectele de modificări (art 6 alin.2).
- Cabinetul de medicină dentară va avea în componenţa minimă sală de aşteptare, grup sanitar, spaţii de depozitare şi cabinet de medicină dentară propriu-zis, în care se desfăşoară activităţile de diagnostic clinic şi terapeutice (art. 6 alin. 3).
- Sala de aşteptare se va amenaja astfel încât fiecare loc de şedere să beneficieze de o suprafaţă minimă de 1/1,5 mp/persoană, în cazul cabinetelor pentru adulţi, şi 1,5/2 mp/persoană, în cazul cabinetelor pentru copii (inclusiv persoana însoţitoare) (art. 6 alin. 4).
a). Cabinetul de medicină dentară propriu-zis poate fi organizat după cum urmează:
1. în sistem închis - unitul dentar este amplasat într-o încăpere închisă;
2. în sistem semideschis - se amplasează unul sau mai multe unituri separate de câte un perete sau paravan;
3. în sistem deschis - unit-urile se amplasează într-o încăpere, fără a fi separate.
b). Cabinetul de medicină dentară propriu-zis, indiferent de sistemul în care funcţionează (închis, semideschis sau deschis), va avea alocat pentru fiecare unit de lucru un spaţiu de minimum 9 mp.
c) Spaţiul în care este amplasat un unit dentar va fi prevăzut cu chiuvetă cu apă curentă, rece şi caldă (art 6. alin. 4).
- Pavimentele, pereţii, tavanele şi suprafeţele de lucru din încăperile în care se desfăşoară activităţi de medicină dentară vor fi:
a) lavabile;
b) rezistente la dezinfectante;
c) rezistente la decontaminări radioactive (după caz);
d) rezistene la acţiunea acizilor (în săli de tratamente, după caz);
e) negeneratoare de fibre sau particule care pot rămâne suspendate în aer;
f) fără asperităţi care să reţină praful (art. 6 alin. 5).
- Este interzisă amenajarea de tavane false casetate din materiale microporoase şi cu asperităţi (art. 6 alin. 5).
- Se interzice mochetarea pardoselilor (art. 6 alin. 5).
- Pentru personalul sanitar din cabinetele de medicină dentară va fi asigurat un spaţiu cu destinaţie de vestiar; numărul vestiarelor şi desemnarea spaţiului destinat acestora vor fi în funcţie de numărul personalului care desfăşoară activitate concomitentă (art. 6 alin. 8).
- Încăperile cu profil administrativ vor fi separate de cele în care se desfăşoară activităţi medicale (art. 6 alin. 9).
- În condiţiile respectării art. 6 alin. (2), cabinetul de medicină dentară va avea un grup sanitar pentru pacienţi, cu acces din sala de aşeptare, separat de cel destinat personalului sanitar. În cazul cabinetelor de medicină dentară din mediul rural, acolo unde nu există posibilitatea racordării la reţeaua publică de canalizare, grupul sanitar va fi racordat la o fosă septică de beton vidanjabilă (art. 6 alin. 10).
- În cabinetele de medicină dentară în care se instalează aparate de radiologie dentară sunt obligatorii solicitarea şi obţinerea de avize speciale, de amplasare şi funcţionare, din partea autorităţilor responsabile cu controlul activităţilor ce folosesc radiaţii nucleare. În aceste cabinete se vor respecta normele de radioprotecţie şi control individual al expunerii prevăzute de legislaţia în vigoare (art. 6 alin. 11).
- În spaţiile cu destinaţia de cabinete medico-dentare se vor realiza circuite separate pentru adulţi şi copii, în condiţiile art. 6 alin. (2), sau, în măsura posibilităţilor, se va face programarea acestora la ore diferite (art. 6 alin. 13).
- Cabinetele de medicină dentară vor asigura accesul în incinta lor pentru persoanele cu handicap motor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare (art. 6 alin.14).
Articolul 10 din Anexa 1 a Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice nr. 1.338 din 31 iulie 2007, prevede normele igienico-sanitare sunt obligatorii pentru cabinetele de medicină dentară:
a) asigurarea cu apă potabilă;
b) racordarea la reţeaua de canalizare a localităţii, astfel încât apele uzate să nu producă poluarea apei, aerului şi solului. Dotarea cabinetelor, în localităţile în care nu există sisteme publice de canalizare, cu instalaţii proprii de colectare a apelor uzate (fose septice de beton vidanjabile);
c) deşeurile rezultate în urma activităţilor medicale vor fi colectate, depozitate, evacuate şi neutralizate conform prevederilor legale în vigoare;
d) asigurarea unui microclimat corespunzător;
e) asigurarea iluminării naturale şi artificiale necesare desfăşurării în condiţii optime a activităţii de medicină dentară;
f) asigurarea limitării zgomotului sub normele admise şi sau asigurarea protecţiei antifonice eficiente în interiorul şi în afara cabinetelor;
g) asigurarea cu materiale pentru efectuarea curăţeniei;
h) asigurarea cu dezinfectante, antiseptice şi decontaminante autorizate/înregistrate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide. Folosirea acestora se va face în funcţie de instrucţiunile de utilizare, la concentraţiile şi timpii de utilizare specificaţi de producător;
i) asigurarea de echipament de protecţie specific pentru întregul personal, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
j) asigurarea instruirii permanente a personalului medico-sanitar privind precauţiile universale.
În SUA, structura unui cabinet medico-dentar este asemănătoare, cuprinzând:
- zonă de recepţie
- zona administrativă
- zona de tratamente
- zona de sterilizare
- laboratorul tehnico-dentar
- biroul medicului
- zona de vestiare pentru echipa medico-dentară
Termenul de “sală de aşteptare”, care apare în normele legislative româneşti, nu este utilizat în SUA. Pornindu-se de la ideea că medicii nu-şi propun să lase pacienţii să aştepte, americanii au adoptat termenul de “salon de primire”, care sună mai călduros şi mai respectuos faţă de pacient. Există şi cabinete în care zona de întâmpinare a pacienţilor este denumită simplu numai “recepţie”, deşi conţine toate dotările care se găsesc, atât în salonul de primire (aşteptare), cât şi în zona de recepţie.
O altă observaţie este legată de persoana care îndeplineşte funcţia de recepţioner. În SUA se consideră că persoana angajată pe postul de recepţioner trebuie să aibă cunoştinţe medico-dentare elementare, întrucât răspunde la apelurile telefonice şi, în timpul discuţiei cu pacientul, trebuie să ştie ce întrebări să-i adreseze şi să-l poată îndruma în completarea fişei-chestionar. Având în vedere că recepţionerul este prima persoană cu care se confruntă pacientul, cunoştinţele profesionale ale acestuia şi modul în care comunică, reprezintă un punct forte în atitudinea pacientului faţă de cabinetul medico-dentar. Astfel, o persoană care doreşte să aplice pentru funcţia de recepţioner, în SUA, trebuie să fi absolvit un colegiu de asistenţi de recepţie.
sâmbătă, 23 februarie 2008
TEHNOLOGIA ŞI PROGRESUL UTILIZĂRII SISTEMELOR INFORMATICE ÎN CABINETUL DE MEDICINĂ DENTARĂ
– PARTEA a II a –
În anul 2004, numai 25% dintre medicii dentişti de practică generală din SUA utilizau computere ataşate la unitul dentar, iar în multe cazuri, computerizarea din cabinet se limita la câteva domenii ale documentaţiei clinice precum grafice, planificarea tratamentului şi, ocazional, la înregistrarea notelor privind progresul tratamentului.
Unul dintre motivele majore ale reticenţei dentiştilor de a adopta tehnologia computerizată în clinică este lacuna extinsă în privinţa integrării tehnologiei informatice în munca de clinician. Acest deficit de integrare are costuri semnificative. În primul rând, există o scădere mai mult sau mai puţin vizibilă a productivităţii. Dentistul care trebuie să execute patru acţiuni diferite pentru a expune o imagine intraorală pe monitor (îndreptarea camerei către obiectiv, pornirea acesteia, acţionând programul de management al imaginii şi selectând captura imaginii), pierde inutil timp şi efort, comparativ cu medicul a cărui cameră intraorală afişează automat imaginea pe ecran, odată ce a fost focalizată către pacient.
Lacunele de integrare, de asemenea, cresc riscul apariţiei situaţiei aşa-numite „lucrurile nu funcţionează împreună”, un fenomen pe care îl confirmă mulţi medici care au actualizat aplicaţiile de software. De multe ori, actualizarea sistemlui de management al practicii medicale duce la incompatibilităţi cu alte componente de software şi, ca urmare, munca medicului este mult îngreunată. Integrarea insuficientă afectează, totodată, şi aspectul ergonomic, deoarece adesea impune medicului mişcări şi întoarceri de fiecare dată când doreşte să utilizeze computerul. Nu în ultimul rând, instrumentele slab integrate tehnologic induc dezordine în cabinet, datorită anexelor care ocupă mult loc (boxe, cabluri, carcase).
Tehnologia informaţiilor prezintă o provocare particulară privind integrarea în domeniul medico-dentar. Unitul dentar tradiţional şi instrumentele asociate sunt în primul rând elemente de hardware. Fabricanţii de echipamente dentare au dezvoltat o capacitate de cercetare semnificativă în acest domeniu. Computerele reprezintă însă un tip special de echipament, deoarece au două componente: hardware şi software. În mod tipic, aplicaţiile computerizate din medicina dentară au fost dezvoltate de companii noi din industria dentară. Tehnologia informaţională, puţin familiară majorităţii inginerilor din industria dentară, a reuşit până acum să implementeze numai o coexistenţă greoaie cu restul echipamentelor dentare. Falimentul în încercările marilor vânzători de echipamente dentare de a integra softurile în modelul lor de afaceri este o dovadă în acest sens.
Integrarea este o condiţie primordială pentru obţinerea eficienţei în cabinetul medico-dentar, fiind legată de ergonomie, o ştiinţă aplicată ce coordonează design-ul aparatelor utilizate, ale sistemului şi ale condiţiilor de muncă fizică, cu capacităţile şi solicitările celui care lucrează. Ergonomia nu se aplică numai la nivel fizic (de exemplu, o cameră intraorală uşor de manevrat) ci şi la nivel cognitiv, prin prezentarea unor informaţii clinice în moduri ce asigură un sprijin optim pentru luarea deciziei clinice.
Multe aplicaţii de software sunt create de programatori sau ingineri, care în general nu aplică o filosofie axată pe utilizator, în privinţa designului. Ca urmare, multe astfel de aplicaţii sunt satisfăcătoare doar într-o mică măsură pentru cei care le utilizează iar îmbunătăţirea performanţei lor, atunci când se realizează, este bazată pe feedback-uri sporadice şi nesistematice din partea utilizatorilor.
Un producător din Finlanda (Planmeca Oy) are o echipă de cercetare care utilizează extensiv ştiinţele cognitive şi principiile de design centrat pe utilizator, echipă care a realizat un proiect de echipament IT pentru clinca dentară. Pentru realizarea acestui proiect, cercetătorii au studiat intens tiparul muncii medicului dentist, înainte de a concepe un mediu de lucru computerizat, bazat pe sarcini. Sistemul, denumit DRI software, include o aplicaţie pentru înregistrarea datelor despre starea de sănătate orodentară, funcţii de suport în privinţa deciziilor de diagnostic şi tratament, precum şi module pentru colaborarea cu alţi medici şi cu tehnicienii dentari.
Figura de mai jos prezintă o imagine a unei versiuni noi DRI software în timpul procesului de inregistrare a datelor despre pacient. Mare parte din fereastră este rezervată informaţiilor şi nu are elemente de navigare. Statusul intraoral ocupă partea se sus-stânga. Succesiunea înregistrării datelor privind programările apare în partea de stânga-jos, iar radiografiile sunt accesibile în partea dreaptă, jos.
În anul 2004, numai 25% dintre medicii dentişti de practică generală din SUA utilizau computere ataşate la unitul dentar, iar în multe cazuri, computerizarea din cabinet se limita la câteva domenii ale documentaţiei clinice precum grafice, planificarea tratamentului şi, ocazional, la înregistrarea notelor privind progresul tratamentului.
Unul dintre motivele majore ale reticenţei dentiştilor de a adopta tehnologia computerizată în clinică este lacuna extinsă în privinţa integrării tehnologiei informatice în munca de clinician. Acest deficit de integrare are costuri semnificative. În primul rând, există o scădere mai mult sau mai puţin vizibilă a productivităţii. Dentistul care trebuie să execute patru acţiuni diferite pentru a expune o imagine intraorală pe monitor (îndreptarea camerei către obiectiv, pornirea acesteia, acţionând programul de management al imaginii şi selectând captura imaginii), pierde inutil timp şi efort, comparativ cu medicul a cărui cameră intraorală afişează automat imaginea pe ecran, odată ce a fost focalizată către pacient.
Lacunele de integrare, de asemenea, cresc riscul apariţiei situaţiei aşa-numite „lucrurile nu funcţionează împreună”, un fenomen pe care îl confirmă mulţi medici care au actualizat aplicaţiile de software. De multe ori, actualizarea sistemlui de management al practicii medicale duce la incompatibilităţi cu alte componente de software şi, ca urmare, munca medicului este mult îngreunată. Integrarea insuficientă afectează, totodată, şi aspectul ergonomic, deoarece adesea impune medicului mişcări şi întoarceri de fiecare dată când doreşte să utilizeze computerul. Nu în ultimul rând, instrumentele slab integrate tehnologic induc dezordine în cabinet, datorită anexelor care ocupă mult loc (boxe, cabluri, carcase).
Tehnologia informaţiilor prezintă o provocare particulară privind integrarea în domeniul medico-dentar. Unitul dentar tradiţional şi instrumentele asociate sunt în primul rând elemente de hardware. Fabricanţii de echipamente dentare au dezvoltat o capacitate de cercetare semnificativă în acest domeniu. Computerele reprezintă însă un tip special de echipament, deoarece au două componente: hardware şi software. În mod tipic, aplicaţiile computerizate din medicina dentară au fost dezvoltate de companii noi din industria dentară. Tehnologia informaţională, puţin familiară majorităţii inginerilor din industria dentară, a reuşit până acum să implementeze numai o coexistenţă greoaie cu restul echipamentelor dentare. Falimentul în încercările marilor vânzători de echipamente dentare de a integra softurile în modelul lor de afaceri este o dovadă în acest sens.
Integrarea este o condiţie primordială pentru obţinerea eficienţei în cabinetul medico-dentar, fiind legată de ergonomie, o ştiinţă aplicată ce coordonează design-ul aparatelor utilizate, ale sistemului şi ale condiţiilor de muncă fizică, cu capacităţile şi solicitările celui care lucrează. Ergonomia nu se aplică numai la nivel fizic (de exemplu, o cameră intraorală uşor de manevrat) ci şi la nivel cognitiv, prin prezentarea unor informaţii clinice în moduri ce asigură un sprijin optim pentru luarea deciziei clinice.
Multe aplicaţii de software sunt create de programatori sau ingineri, care în general nu aplică o filosofie axată pe utilizator, în privinţa designului. Ca urmare, multe astfel de aplicaţii sunt satisfăcătoare doar într-o mică măsură pentru cei care le utilizează iar îmbunătăţirea performanţei lor, atunci când se realizează, este bazată pe feedback-uri sporadice şi nesistematice din partea utilizatorilor.
Un producător din Finlanda (Planmeca Oy) are o echipă de cercetare care utilizează extensiv ştiinţele cognitive şi principiile de design centrat pe utilizator, echipă care a realizat un proiect de echipament IT pentru clinca dentară. Pentru realizarea acestui proiect, cercetătorii au studiat intens tiparul muncii medicului dentist, înainte de a concepe un mediu de lucru computerizat, bazat pe sarcini. Sistemul, denumit DRI software, include o aplicaţie pentru înregistrarea datelor despre starea de sănătate orodentară, funcţii de suport în privinţa deciziilor de diagnostic şi tratament, precum şi module pentru colaborarea cu alţi medici şi cu tehnicienii dentari.
Figura de mai jos prezintă o imagine a unei versiuni noi DRI software în timpul procesului de inregistrare a datelor despre pacient. Mare parte din fereastră este rezervată informaţiilor şi nu are elemente de navigare. Statusul intraoral ocupă partea se sus-stânga. Succesiunea înregistrării datelor privind programările apare în partea de stânga-jos, iar radiografiile sunt accesibile în partea dreaptă, jos.
joi, 21 februarie 2008
TEHNOLOGIA ŞI PROGRESUL UTILIZĂRII SISTEMELOR INFORMATICE ÎN CABINETUL DE MEDICINĂ DENTARĂ
- PARTEA I -
Materialele dentare şi tehnologia, la fel ca şi confortul pacientului, au avansat rapid în ultimele decade.
În urmă cu 20 de ani, plombele din amalgam de mercur cu argint erau o normă; mănuşile erau folosite numai pentru intervenţiile chirurgicale; extracţiile şi protezele dentare reprezentau un tratament obişnuit; toate plăţile, programările şi fişele pacienţilor erau scrise de mănă sau bătute la maşină; computerele şi microundele erau necunoscute în cabinetul de medicină dentară.
Astăzi, dinţii sunt salvaţi sau înlocuiţi cu implante; cu materialele actuale, moi şi performante, abilitatea de a restaura dantura şi de a o îmbunătăţi, este o realitate. Implanturile dentare permit ca dinţii să reapară acolo unde lipseau. Soluţiile speciale pot detecta cariile incipiente, astfel încât ele să fie tratate cât mai precoce şi cu minim efort. Sterilizarea între consultaţiile pacienţilor a intrat în uz; totul este autoclavat sau îndepărtat. Laserele dentare permit efectuarea unor operaţiuni chirurgicale de mare precizie. Sedarea conştientă, anestezia locală, permit executarea de manevre nedureroase şi de durată.
Computerele au revoluţionat cabinetul de medicină dentară, în special în privinţa înregistrărilor medicale şi a educaţiei pentru sănătatea orodentară.
Radiografiile digitale au îmbunătăţit performanţa şi siguranţa manoperelor dentare. Aparatele tradiţionale pentru radiografie necesitau 10 până la 30 minute pentru a putea vizualiza radiografia. Aparatele moderne, digitale, permit vizualizarea instantanee; au capacitatea de a focaliza anumite puncte de interes pentru medic şi, în plus, imaginile pot fi ajustate pentru o mai bună vizualizare.
Fotografiile digitale, de asemenea, au îmbunătăţit calitatea şi siguranţa tratamentelor dentare. Aparatele digitale oferă imagini instantanee, nu necesită prelucrare chimică, imaginile pot fi modificate ori ajustate şi pot fi stocate în computer ca informaţii permanente. Fotografiile dentare digitale pot fi utilizate pentru îmbunătăţirea zâmbetului: fotografii ale zâmbetului pot fi modificate printr-un software, astfel încât pacientul să poată vedea cum ar arăta zâmbetul său, cu o dantură mai albă şi mai strălucitoare. Pacientul are posibilitatea să-şi vadă dantura îmbunătăţită, să discute cu medicul despre modificări subtile şi despre dorinţele sale în privinţa tratamentului, înainte ca tratamentul să fie efectuat propriu-zis.
Posibilitatea pacientului de a vizualiza imagini video ale gurii sale, în timpul examinării de către medic, reprezintă o cucerire uimitoare în privinţa comunicării dintre medic şi pacient şi a înţelegerii de către pacient a propriei sale stări de sănătate orodentară. Orice examinare completă a pacientului, include un screening pentru cancer. În timp ce pacientul vizionează imaginile pe un ecran, el are posibilitatea să discute cu medicul şi să primească răspunsuri la întrebări.
Imaginile pot fi capturate şi apoi stocate în computer, în fişierul pacientului.
Explicaţiile vizuale şi concise ale tuturor aspectelor privind condiţia orodentară şi tratamentul, pot fi folosite pentru educarea pacienţilor, deoarece s-a constatat că sunt atât distractive, cât şi instructive. O imagine video valorează cât o mie de cuvinte, mai ales că poate fi făcută pentru fiecare pacient în parte, poate fi transferată pe un CD şi înmânată pacientului, pentru ca acesta să o poată studia acasă.
Unul dintre avantajele extraordinare în privinţa arhivării electronice a tuturor informaţiilor despre pacienţi, este faptul că, avându-le în computer, informaţiile pot fi accesate imediat. Dacă medicul doreşte să analizeze şi să evalueze tratamentul unui pacient, este suficient să dea un clic pe numele acestuia şi pe ecran apar toate datele despre acel pacient, istoricul medico-dentar, fotografiile digitale, radiografiile şi imaginile video personale ale pacientului, realizate în timpul consultaţiilor.
Computerele au o contribuţie inegalabilă în a ne uşura viaţa în general şi munca în special; chiar şi – sau mai ales – a medicilor dentişti.
Ultimele decenii au adus o dezvoltare semnificativă a tehnologiilor noi utilizabile – şi utilizate – în medicina dentară. Tehnologia informatică (denumită pe scurt IT) a fost o „răsadniţă” particulară în privinţa inovaţiilor. Numărul dispozitivelor şi al funcţiilor computerizate în cabinetul dentar au crescut spectaculos. Integrarea este crucială pentru funcţionarea eficientă a cabinetelor şi, ca urmare, acestea au ajuns să semene cu nişte parcuri tehnologice miniaturale.
Partea de hardware este compusă din: computerele, cablurile de reţea şi infrastructura serverului. În acelaşi timp, clinicianul poate deţine computere pentru a accesa sistemul de management al practicii medicale, un computer care să-l asiste în timpul manevrelor, cameră intraorală, echipament digital radiologic şi alte aparate de ultimă tehnologie precum senzori pentru detectarea cariilor discrete ori sonde periodontale computerizate.
Alături de hardware, există şi o paletă largă de produse software care asistă medicul în practică. Mulţi dentişti utilizează programe pentru practica managerială, pentru a obţine imagini digitale, a captura date clinice ori a-l ajuta să opteze între diferitele aspecte ale diagnosticului şi tratamentului.
Deşi în mod evident munca în cabinetul dentar fără computere este încă posibilă, totuşi tehnologia informatică devine treptat esenţa practicii medicale.
Materialele dentare şi tehnologia, la fel ca şi confortul pacientului, au avansat rapid în ultimele decade.
În urmă cu 20 de ani, plombele din amalgam de mercur cu argint erau o normă; mănuşile erau folosite numai pentru intervenţiile chirurgicale; extracţiile şi protezele dentare reprezentau un tratament obişnuit; toate plăţile, programările şi fişele pacienţilor erau scrise de mănă sau bătute la maşină; computerele şi microundele erau necunoscute în cabinetul de medicină dentară.
Astăzi, dinţii sunt salvaţi sau înlocuiţi cu implante; cu materialele actuale, moi şi performante, abilitatea de a restaura dantura şi de a o îmbunătăţi, este o realitate. Implanturile dentare permit ca dinţii să reapară acolo unde lipseau. Soluţiile speciale pot detecta cariile incipiente, astfel încât ele să fie tratate cât mai precoce şi cu minim efort. Sterilizarea între consultaţiile pacienţilor a intrat în uz; totul este autoclavat sau îndepărtat. Laserele dentare permit efectuarea unor operaţiuni chirurgicale de mare precizie. Sedarea conştientă, anestezia locală, permit executarea de manevre nedureroase şi de durată.
Computerele au revoluţionat cabinetul de medicină dentară, în special în privinţa înregistrărilor medicale şi a educaţiei pentru sănătatea orodentară.
Radiografiile digitale au îmbunătăţit performanţa şi siguranţa manoperelor dentare. Aparatele tradiţionale pentru radiografie necesitau 10 până la 30 minute pentru a putea vizualiza radiografia. Aparatele moderne, digitale, permit vizualizarea instantanee; au capacitatea de a focaliza anumite puncte de interes pentru medic şi, în plus, imaginile pot fi ajustate pentru o mai bună vizualizare.
Fotografiile digitale, de asemenea, au îmbunătăţit calitatea şi siguranţa tratamentelor dentare. Aparatele digitale oferă imagini instantanee, nu necesită prelucrare chimică, imaginile pot fi modificate ori ajustate şi pot fi stocate în computer ca informaţii permanente. Fotografiile dentare digitale pot fi utilizate pentru îmbunătăţirea zâmbetului: fotografii ale zâmbetului pot fi modificate printr-un software, astfel încât pacientul să poată vedea cum ar arăta zâmbetul său, cu o dantură mai albă şi mai strălucitoare. Pacientul are posibilitatea să-şi vadă dantura îmbunătăţită, să discute cu medicul despre modificări subtile şi despre dorinţele sale în privinţa tratamentului, înainte ca tratamentul să fie efectuat propriu-zis.
Posibilitatea pacientului de a vizualiza imagini video ale gurii sale, în timpul examinării de către medic, reprezintă o cucerire uimitoare în privinţa comunicării dintre medic şi pacient şi a înţelegerii de către pacient a propriei sale stări de sănătate orodentară. Orice examinare completă a pacientului, include un screening pentru cancer. În timp ce pacientul vizionează imaginile pe un ecran, el are posibilitatea să discute cu medicul şi să primească răspunsuri la întrebări.
Imaginile pot fi capturate şi apoi stocate în computer, în fişierul pacientului.
Explicaţiile vizuale şi concise ale tuturor aspectelor privind condiţia orodentară şi tratamentul, pot fi folosite pentru educarea pacienţilor, deoarece s-a constatat că sunt atât distractive, cât şi instructive. O imagine video valorează cât o mie de cuvinte, mai ales că poate fi făcută pentru fiecare pacient în parte, poate fi transferată pe un CD şi înmânată pacientului, pentru ca acesta să o poată studia acasă.
Unul dintre avantajele extraordinare în privinţa arhivării electronice a tuturor informaţiilor despre pacienţi, este faptul că, avându-le în computer, informaţiile pot fi accesate imediat. Dacă medicul doreşte să analizeze şi să evalueze tratamentul unui pacient, este suficient să dea un clic pe numele acestuia şi pe ecran apar toate datele despre acel pacient, istoricul medico-dentar, fotografiile digitale, radiografiile şi imaginile video personale ale pacientului, realizate în timpul consultaţiilor.
Computerele au o contribuţie inegalabilă în a ne uşura viaţa în general şi munca în special; chiar şi – sau mai ales – a medicilor dentişti.
Ultimele decenii au adus o dezvoltare semnificativă a tehnologiilor noi utilizabile – şi utilizate – în medicina dentară. Tehnologia informatică (denumită pe scurt IT) a fost o „răsadniţă” particulară în privinţa inovaţiilor. Numărul dispozitivelor şi al funcţiilor computerizate în cabinetul dentar au crescut spectaculos. Integrarea este crucială pentru funcţionarea eficientă a cabinetelor şi, ca urmare, acestea au ajuns să semene cu nişte parcuri tehnologice miniaturale.
Partea de hardware este compusă din: computerele, cablurile de reţea şi infrastructura serverului. În acelaşi timp, clinicianul poate deţine computere pentru a accesa sistemul de management al practicii medicale, un computer care să-l asiste în timpul manevrelor, cameră intraorală, echipament digital radiologic şi alte aparate de ultimă tehnologie precum senzori pentru detectarea cariilor discrete ori sonde periodontale computerizate.
Alături de hardware, există şi o paletă largă de produse software care asistă medicul în practică. Mulţi dentişti utilizează programe pentru practica managerială, pentru a obţine imagini digitale, a captura date clinice ori a-l ajuta să opteze între diferitele aspecte ale diagnosticului şi tratamentului.
Deşi în mod evident munca în cabinetul dentar fără computere este încă posibilă, totuşi tehnologia informatică devine treptat esenţa practicii medicale.
sâmbătă, 2 februarie 2008
CORELAŢIA ÎNTRE MANAGEMENTUL PRACTICII DENTARE ŞI EXCELENŢA ÎN PRACTICĂ
De-a lungul istoriei sale, medicina dentară a reprezentat un domeniu strâns reglementat în termeni de management, marketing şi etică a afacerilor. Medicii dentişti au fost educaţi să atingă un singur scop: excelenţa clinică. Noţiunile de marketing al practicii, vânzare a serviciilor sau chiar discutarea despre modele ideale de afacere şi profitabilitate, fac parte prea puţin din curricula de pregătire în specialitate, iar unii medici au simţit că aceste concepte i-ar fi distras oarecum de la profesionalismul cerut industriei serviciilor de sănătate orodentare.
Sunt medici care consideră că o concentrare asupra managementului dentar, marketingului sau eficienţei în afaceri, ar fi în opoziţie cu dorinţa de atingere a excelenţei clinice. Totuşi, în zilele noastre, excelenţa clinică şi ideea de afacere administrată eficient sunt mai degrabă complementare, decât opuse.
Un aspect demn de luat în considerare este acela că, eşecul în concretizarea eficientă a practicii sau inconsistenţa în furnizarea serviciilor către clienţi, pot defavoriza medicul, privându-l de o parte dintre abilităţile sale de a oferi îngrijiri de sănătate excelente şi de a le oferi pacienţilor experienţe pozitive legate de practica sa.
O practică dezorganizată sau haotică nu oferă o concentrare adecvată asupra pacientului. Un medic dentist care este în mod constant întrerupt pentru a rezolva probleme manageriale este distras de la realizarea excelenţei clinice şi nu se poate concentra complet asupra îngrijirii pacientului. Ineficienţa practică va conduce la confuzii în programul medicului, ceea ce adesea produce haos, grabă şi frustrare, atât pentru medic, cât şi pentru pacient.
Specialiştii occidentali în medicină dentară consideră că excelenţa clinică este strâns corelată cu o eficienţa în gestionarea afacerii reprezentate de cabinetul medico-dentar.
Practica în condiţii de grabă şi într-un mediu dezorganizat, conduce adesea la un eşec în a oferi pacienţilor, mai ales celor dificili, recalcitranţi, îngrijirile ce necesită examinări comprehensive. În multe cazuri, dentistul petrece mai puţin de 15 minute cu un pacient, iar concentrarea sa se axează pe identificarea proceselor carioase, ale afecţiunilor gingivale sau a muncii de restaurare. Rareori, în aceste medii dezorganizate, timpul îi permite medicului să se concentreze asupra ideii de a oferi pacientului o stare de sănătate orodentară optimă prin intermediul unor servicii clinice inovative, cuprinzătoare şi elective.
Practicienii care au un profit insuficient vor fi incapabili să investească în tehnologii noi, în educaţie continuă sau în utilizarea celor mai bune materiale şi instrumente. Pe de altă parte, societatea se confruntă cu o creştere spectaculoasă a costurilor tehnologiei. Unele metode performante de gestionare a cabinetului şi a serviciilor de îngrijiri pentru sănătate orodentară, precum softurile pentru practica managerială şi sistemele de radiografie digitală, presupun menţinerea unor nivele înalte de profit pentru ca medicul să-şi permită să le obţină şi să le utilizeze. În timp, însă¸o practică ce nu investeşte în tehnologii noi, materiale şi servicii, eşuează în a oferi pacienţilor cel mai înalt nivel de îngrijiri.
Un program elaborat de management în practica dentară ia în considerare: plăcerea medicului de a munci, satisfacţia şi pregătirea echipei sale, nivelul de stres în practică, investiţia în dezvoltarea practicii, profitul cabinetului (şi extinderea cabinetului dacă este cazul), eficienţa în gestionarea datelor, programările şi circuitul pacienţilor, managementul urgenţelor, tratamentele, prezentarea şi gradul de acceptare al pacienţilor, investiţiile în tehnologie, în continuarea educaţiei şi multe altele.
Managementul eficient al practicii dentare înseamnă mai mult decât profitabilitate. El se referă şi la educarea şi motivarea pacienţilor pentru a obţine cea mai bună stare de sănătate orodentară prin combinarea celor mai bune metodologii şi sisteme de afacere cu managementul operaţiilor de practică dentară.
Sunt medici care consideră că o concentrare asupra managementului dentar, marketingului sau eficienţei în afaceri, ar fi în opoziţie cu dorinţa de atingere a excelenţei clinice. Totuşi, în zilele noastre, excelenţa clinică şi ideea de afacere administrată eficient sunt mai degrabă complementare, decât opuse.
Un aspect demn de luat în considerare este acela că, eşecul în concretizarea eficientă a practicii sau inconsistenţa în furnizarea serviciilor către clienţi, pot defavoriza medicul, privându-l de o parte dintre abilităţile sale de a oferi îngrijiri de sănătate excelente şi de a le oferi pacienţilor experienţe pozitive legate de practica sa.
O practică dezorganizată sau haotică nu oferă o concentrare adecvată asupra pacientului. Un medic dentist care este în mod constant întrerupt pentru a rezolva probleme manageriale este distras de la realizarea excelenţei clinice şi nu se poate concentra complet asupra îngrijirii pacientului. Ineficienţa practică va conduce la confuzii în programul medicului, ceea ce adesea produce haos, grabă şi frustrare, atât pentru medic, cât şi pentru pacient.
Specialiştii occidentali în medicină dentară consideră că excelenţa clinică este strâns corelată cu o eficienţa în gestionarea afacerii reprezentate de cabinetul medico-dentar.
Practica în condiţii de grabă şi într-un mediu dezorganizat, conduce adesea la un eşec în a oferi pacienţilor, mai ales celor dificili, recalcitranţi, îngrijirile ce necesită examinări comprehensive. În multe cazuri, dentistul petrece mai puţin de 15 minute cu un pacient, iar concentrarea sa se axează pe identificarea proceselor carioase, ale afecţiunilor gingivale sau a muncii de restaurare. Rareori, în aceste medii dezorganizate, timpul îi permite medicului să se concentreze asupra ideii de a oferi pacientului o stare de sănătate orodentară optimă prin intermediul unor servicii clinice inovative, cuprinzătoare şi elective.
Practicienii care au un profit insuficient vor fi incapabili să investească în tehnologii noi, în educaţie continuă sau în utilizarea celor mai bune materiale şi instrumente. Pe de altă parte, societatea se confruntă cu o creştere spectaculoasă a costurilor tehnologiei. Unele metode performante de gestionare a cabinetului şi a serviciilor de îngrijiri pentru sănătate orodentară, precum softurile pentru practica managerială şi sistemele de radiografie digitală, presupun menţinerea unor nivele înalte de profit pentru ca medicul să-şi permită să le obţină şi să le utilizeze. În timp, însă¸o practică ce nu investeşte în tehnologii noi, materiale şi servicii, eşuează în a oferi pacienţilor cel mai înalt nivel de îngrijiri.
Un program elaborat de management în practica dentară ia în considerare: plăcerea medicului de a munci, satisfacţia şi pregătirea echipei sale, nivelul de stres în practică, investiţia în dezvoltarea practicii, profitul cabinetului (şi extinderea cabinetului dacă este cazul), eficienţa în gestionarea datelor, programările şi circuitul pacienţilor, managementul urgenţelor, tratamentele, prezentarea şi gradul de acceptare al pacienţilor, investiţiile în tehnologie, în continuarea educaţiei şi multe altele.
Managementul eficient al practicii dentare înseamnă mai mult decât profitabilitate. El se referă şi la educarea şi motivarea pacienţilor pentru a obţine cea mai bună stare de sănătate orodentară prin combinarea celor mai bune metodologii şi sisteme de afacere cu managementul operaţiilor de practică dentară.
duminică, 20 ianuarie 2008
SELF-MANAGEMENTUL: important sau nu ?
Motto: “A-i stăpâni pe alţii înseamnă forţă. A te stăpâni pe tine însuţi este adevărata putere.” (Lao Tzu, filosof chinez, sec. IV î.e.n.)
O definiţie generală a aptitudinii de self-management cuprinde: existenţa unor scopuri realiste şi bine definite, precum şi angajamentul faţă de sine pentru realizarea acestora într-un timp definit; capacitatea de a munci sub o minimă supervizare din exterior. Persoana cu abilităţi de self management este motivată să se autoperfecţioneze şi demonstrează un comportament responsabil.
A fi independent, auto-determinat şi un bun manager al propriilor obiective de viaţă înseamnă a fi capabil să-ţi stabileşti aceste obiective şi să acţionezi pentru realizarea lor. De multe ori, aceasta înseamnă să fii capabil să iei decizii în privinţa unor probleme de viaţă precum: a urma studii superioare, a te căsători sau a-ţi alege cariera. La fel, de multe ori, aceasta poate să însemne a lua decizii în privinţa lucrurilor mărunte de fiecare zi. Independenţa şi autodeterminarea proprie sunt ineficiente, dacă nu avem ocazia de a ne exersa abilităţile şi drepturile în fiecare zi – în viaţa de zi cu zi sau în planurile de viitor.
A şti să ne comunicăm nevoile şi dorinţele reprezintă o parte importantă a faptului de a fi independent şi autodeterminat. Cum altfel am putea să pledăm pentru noi înşine sau să îi facem pe ceilalţi să ne cunoască şi să ne înţeleagă deciziile şi opţiunile ?
Concentrarea pe independenţă şi autodeterminare îşi are rădăcinile în mişcarea de normalizare din anii ’70 (Nirje, 1972). Ideea care a stat la baza independenţei şi autodeterminării a fost aceea că, încurajând individul să acţioneze asupra lui însuşi şi să-şi ia în considerare opţiunile, preferinţele şi aspiraţiile, acel individ poate beneficia de respectul cu care orice persoană are dreptul să fie învestită. Abilităţile care promovează independenţa şi autodeterminarea includ:
- self-managementul
- auto-pledoaria
- alegerea opţiunii
- rezolvarea problemelor
- luarea deciziei
- stabilirea scopului
Autodeterminarea necesită o schimbare în gândire şi în comportament. Până nu demult, oamenii erau obişnuiţi ca alţii să ia decizii pentru ei: părinţii luau decizii pentru copii, profesorii pentru studenţi, superiorii pentru subordonaţi etc. Astăzi, din ce în ce mai mult, fiecare persoană, indiferent de vârstă, este încurajată să-şi identifice propriile abilităţi şi preferinţe şi să ia în deplină cunoştinţă de cauză şi de una singură deciziile care-i privesc viitorul. Inclusiv în învăţământ, profesorii învaţă să ofere sprijin discipolilor, atfel încât aceştia să-şi poată gestiona viaţa de zi cu zi, să fie responsabili pentru propriul comportament, să ia decizii şi să acţioneze conform acestor decizii.
Luarea în calcul a opţiunilor, exprimarea preferinţelor şi pledoaria pentru acestea, sunt drepturi pe care mulţi dintre noi nu le cunoaştem. Self-managementul şi autodeterminarea îi învaţă pe studenţi cum să introducă noţiunea de „sine” în programele educaţionale.
Având multe strategii disponibile, a o identifica pe cea mai bună poate fi o provocare. O strategie de self-management trebuie să se suprapună peste punctele tari, nevoile, preferinţele şi interesele celor care o utilizează. Individul va fi mult mai interesat să achiziţioneze o nouă deprindere precum aceea de self-management, dacă el va simţi că poate obţine ceva bun din aceasta. De exemplu, dacă o persoană e conştientă că îşi poate păstra slujba numai dacă va continua să fie punctuală la serviciu, atunci va utiliza o tehnică de self-management, precum aceea de a seta în fiecare zi alarma ceasului.
Strategiile de self-management sunt utilizate, fără să ne dăm seama, în diferte împrejurări ale vieţii: o listă cu treburi zilnice de făcut, o listă de cumpărături, lista cu facturile de plătit etc. Asemenea strategii pot fi predate studenţilor, pentru a-i ajuta să renunţe la dependenţa de alte persoane şi pentru a le creşte independenţa şi autodeterminarea pentru muncă, pentru şcoală, acasă sau în comunitate.
Se poate observa destul de uşor că unele persoane au o capacitate de self-management mai mare decât altele. Unele persoane par să ştie întotdeauna unde le sunt cheile, ajung mereu la timp la întâlniri sau nu rămân niciodată fără benzină în rezervor. Cum reuşesc, oare ? Probabil că au mai bune abilităţi de self-management. Dar aceasta nu este o problemă de nerezolvat. Self-managementul, ca oricare alte abilităţi, poate fi învăţat.
Self-managementul reprezintă cea mai scurtă cale către o societate a abundenţei, o societate în care munca fizică tinde către zero iar creativitatea tinde către infinit. Trendul actual este de a înlocui, din ce în ce mai mult, efortul fizic, laborios, cu efortul intelectual şi de a stimula capacitatea fiecărui individ, atât de a lua decizii în privinţa propriei vieţi şi cariere, cât şi de a fi pregătit să înfrunte consecinţele deciziilor sale.
Una dintre premisele democraţiei este aceea de a lăsa fiecărui individ libertatea să decidă dacă preferă să fie angajat sau angajator, subordonat sau manager, simplu executant sau factor de decizie.
O definiţie generală a aptitudinii de self-management cuprinde: existenţa unor scopuri realiste şi bine definite, precum şi angajamentul faţă de sine pentru realizarea acestora într-un timp definit; capacitatea de a munci sub o minimă supervizare din exterior. Persoana cu abilităţi de self management este motivată să se autoperfecţioneze şi demonstrează un comportament responsabil.
A fi independent, auto-determinat şi un bun manager al propriilor obiective de viaţă înseamnă a fi capabil să-ţi stabileşti aceste obiective şi să acţionezi pentru realizarea lor. De multe ori, aceasta înseamnă să fii capabil să iei decizii în privinţa unor probleme de viaţă precum: a urma studii superioare, a te căsători sau a-ţi alege cariera. La fel, de multe ori, aceasta poate să însemne a lua decizii în privinţa lucrurilor mărunte de fiecare zi. Independenţa şi autodeterminarea proprie sunt ineficiente, dacă nu avem ocazia de a ne exersa abilităţile şi drepturile în fiecare zi – în viaţa de zi cu zi sau în planurile de viitor.
A şti să ne comunicăm nevoile şi dorinţele reprezintă o parte importantă a faptului de a fi independent şi autodeterminat. Cum altfel am putea să pledăm pentru noi înşine sau să îi facem pe ceilalţi să ne cunoască şi să ne înţeleagă deciziile şi opţiunile ?
Concentrarea pe independenţă şi autodeterminare îşi are rădăcinile în mişcarea de normalizare din anii ’70 (Nirje, 1972). Ideea care a stat la baza independenţei şi autodeterminării a fost aceea că, încurajând individul să acţioneze asupra lui însuşi şi să-şi ia în considerare opţiunile, preferinţele şi aspiraţiile, acel individ poate beneficia de respectul cu care orice persoană are dreptul să fie învestită. Abilităţile care promovează independenţa şi autodeterminarea includ:
- self-managementul
- auto-pledoaria
- alegerea opţiunii
- rezolvarea problemelor
- luarea deciziei
- stabilirea scopului
Autodeterminarea necesită o schimbare în gândire şi în comportament. Până nu demult, oamenii erau obişnuiţi ca alţii să ia decizii pentru ei: părinţii luau decizii pentru copii, profesorii pentru studenţi, superiorii pentru subordonaţi etc. Astăzi, din ce în ce mai mult, fiecare persoană, indiferent de vârstă, este încurajată să-şi identifice propriile abilităţi şi preferinţe şi să ia în deplină cunoştinţă de cauză şi de una singură deciziile care-i privesc viitorul. Inclusiv în învăţământ, profesorii învaţă să ofere sprijin discipolilor, atfel încât aceştia să-şi poată gestiona viaţa de zi cu zi, să fie responsabili pentru propriul comportament, să ia decizii şi să acţioneze conform acestor decizii.
Luarea în calcul a opţiunilor, exprimarea preferinţelor şi pledoaria pentru acestea, sunt drepturi pe care mulţi dintre noi nu le cunoaştem. Self-managementul şi autodeterminarea îi învaţă pe studenţi cum să introducă noţiunea de „sine” în programele educaţionale.
Având multe strategii disponibile, a o identifica pe cea mai bună poate fi o provocare. O strategie de self-management trebuie să se suprapună peste punctele tari, nevoile, preferinţele şi interesele celor care o utilizează. Individul va fi mult mai interesat să achiziţioneze o nouă deprindere precum aceea de self-management, dacă el va simţi că poate obţine ceva bun din aceasta. De exemplu, dacă o persoană e conştientă că îşi poate păstra slujba numai dacă va continua să fie punctuală la serviciu, atunci va utiliza o tehnică de self-management, precum aceea de a seta în fiecare zi alarma ceasului.
Strategiile de self-management sunt utilizate, fără să ne dăm seama, în diferte împrejurări ale vieţii: o listă cu treburi zilnice de făcut, o listă de cumpărături, lista cu facturile de plătit etc. Asemenea strategii pot fi predate studenţilor, pentru a-i ajuta să renunţe la dependenţa de alte persoane şi pentru a le creşte independenţa şi autodeterminarea pentru muncă, pentru şcoală, acasă sau în comunitate.
Se poate observa destul de uşor că unele persoane au o capacitate de self-management mai mare decât altele. Unele persoane par să ştie întotdeauna unde le sunt cheile, ajung mereu la timp la întâlniri sau nu rămân niciodată fără benzină în rezervor. Cum reuşesc, oare ? Probabil că au mai bune abilităţi de self-management. Dar aceasta nu este o problemă de nerezolvat. Self-managementul, ca oricare alte abilităţi, poate fi învăţat.
Self-managementul reprezintă cea mai scurtă cale către o societate a abundenţei, o societate în care munca fizică tinde către zero iar creativitatea tinde către infinit. Trendul actual este de a înlocui, din ce în ce mai mult, efortul fizic, laborios, cu efortul intelectual şi de a stimula capacitatea fiecărui individ, atât de a lua decizii în privinţa propriei vieţi şi cariere, cât şi de a fi pregătit să înfrunte consecinţele deciziilor sale.
Una dintre premisele democraţiei este aceea de a lăsa fiecărui individ libertatea să decidă dacă preferă să fie angajat sau angajator, subordonat sau manager, simplu executant sau factor de decizie.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
